Accidentată de un atelaj hipo în oraşul Însurăţei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victima a fost transportată la spital

Poliţişti din cadrul Poliţiei oraşului Însurăţei au fost sesizaţi, prin apelul de urgenţă 112, de către un bărbat de 27 de ani, din comuna Bărăganul, cu privire la faptul că fratele lui, de 17 ani, din aceeaşi localitate, în timp ce conducea atelajul hipo, pe strada Gării, din localitate, a accidentat o persoană.

Cercetările desfăşurate de echipa operativă au stabilit că, în timp ce conducea căruţa, minorul a surprins-o şi accidentat-o pe localnica de 43 de ani, care traversa strada fără să se asigure.
Atât conducătorul atelajului, cât şi victima au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
S-a stabilit că femeia accidentată prezintă deficienţe auditive, iar în momentul producerii accidentului nu funcţiona iluminatul public.
În urma evenimentului, femeia a suferit leziuni corporale uşoare, fiind transportată cu ambulanţa la spital pentru îngrijiri medicale.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Mai multe pentru tine:
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro