7 brăileni plasaţi în carantină după ce au încălcat măsura izolării la domiciliu. Numărul infectărilor cu coronavirus a explodat în ultimele zile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhivă Adevărul

Cele şapte persoane au fost amendate, internate într-un centru  de carantină pentru următoarele 14 zile şi vor plăti şi costurile generate în această perioadă.

În urma controalelor făcute în cursul zilei de miercuri, 27 mai, la domiciliile persoanelor care figurează ca fiind autoizolate, poliţiştii i-au depistat pe 7 brăileni, din municipiu şi judeţ, care nu au respectat interdicţia de a părăsi domiciliul.

”Acestea au fost conduse într-un centru de carantină pentru o perioadă de 14 zile, urmând a suporta şi costurile generate în această perioadă”, a declarat inspectorul Laura Belciugan, purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila.

Totodată, persoanele în cauză au fost şi sancţionate contravenţional pentru nerespecatarea prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

De amintit este că după ce toate cele 22 de persoane din judeţul Brăila care fusese diagnosticate cu COVID-19 au fost declarate vindecate şi externate, în ultimele zile s-au înregistrat nu mai puţin de 9 noi cazuri de infectare cu noul coronavirus.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro