120 de pietoni amendaţi într-o singură zi pentru traversări neregulamentare ale străzii. Valoarea totală a sancţiunilor depăşeşte câteva zeci de mii de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhivă Adevărul

Poliţiştii rutieri din judeţul Brăila au stabilit un adevărat record, reuşind să sancţioneze 120 de pietoni într-o singură zi, aceştia fiind surprinşi când traversau strada prin loc nepermis şi în multe cazuri fără să se asigure.

Pe 3 mai, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Brăila, poliţiilor orăşeneşti şi cei ai secţiilor de poliţie rurală arondate, sprijiniţi de jandarmi, au acţionat atât în municipiu, cât şi în localităţile din mediul rural pentru prevenirea şi combaterea faptelor ilegale.

”Poliţiştii au constatat 166 de contravenţii, dintre care 120 le-au fost aplicate pietonilor, sancţiuni în valoare totală de peste 25.000 de lei. Dintre acestea,  159 au fost pentru încălcarea prevederilor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, şi şapte conform legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila. 

Ca măsură complementară, oamenii legii au ridicat în vederea suspendării trei permise de conducere şi au reţinut un certificat de înmatriculare.

Mai multe pentru tine:
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă