Val de demisii la Memorialul Ipoteşti, anchetele şi procesele pun pe fugă angajaţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproape o treime dintre angajaţii Memorialului Ipoteşti au părăsit instituţia de la instalarea actualului director.

Miluţă Jâjâie a absolvit concursul în iunie 2010 şi la preluarea conducerii instituţia avea 45 de angajaţi. Acum în organigramă mai sunt 37 de posturi, din care efectiv ocupate sunt însă 32 pentru că un jurist a plecat la o altă unitatea a Consiliului Judeţean, iar un muzeograf a făcut acelaşi lucru. Totodată, alte trei angajate se află în concediu maternal. „Disciplinar n-a plecat cineva, despărţirile au fost mai mult pe cale amiabilă", a declarat Miluţă Jâjâie. Salariaţii au început să părăsească instituţia după izbucnirea scandalurilor şi declanşarea mai multor cercetări de către organele de anchetă. 14 foşti sau actuali angajaţi ai Memorialului Ipoteşti au fost daţi în judecată de instituţie pentru recuperarea unui prejudiciu de circa 300.000 de lei. „Nu avem noutăţi privitoare la acest proces", a mai spus Jâjâie. La inventarul de anul trecut s-a constatat lipsa mai multor obiecte, de la ceaun sau melesteu pînă la război de ţesut sau jilţ.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG