Târgul de criză, un eşec la Botoşani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comercianţii se plâng că nu au strâns bani nici cât să se întoarcă în judeţele de unde au venit cu marfa. Îmbrăcămintea şi încălţămintea scoase la vânzare cu preţuri cuprinse între 10 şi 20 de lei nu i-au convins pe botoşăneni să-şi cheltuiască banii.

La Casa de Cultură a Sindicatelor din Botoşani au fost deschise 23 de standuri cu preţuri mici, în cadrul Târgului de criză, dar comercianţii mai mult stau decât vând.

„Vânzările merg nemaipomenit de prost. Avem preţuri de producător, sunt haine care se vând de la 10-20 de lei şi lumea nu cumpără. De dimineaţă până la ora 12.00 nu am vândut nimic. Ne-am gândit că nu a mai fost un astfel de târg de un an şi că vom face cât de cât vânzare, dar e jale“, a spus George Amariţei, deţinătorul unui stand cu articole vestimentare.

Oferte speciale ocolite

Comercianţii din Bucureşti, Constanţa, Piatra Neamţ sau Sibiu au încercat să-şi atragă clienţii cu preţuri între 10 şi  20 lei la tricouri şi bluze sau 25 şi 50 de lei la fuste, rochii şi pantaloni.

Unii dintre agenţi economici au încercat să tenteze botoşănenii şi cu oferte, respectiv două produse la 15 lei sau patru bucăţi la 10 lei, la standul de lenjerie de corp. „Mi-am cumpărat două perechi de pantaloni scurţi şi două tricouri şi pentru toate am plătit 45 de lei. Din păcate, este un an destul de dificil din punct de vedere financiar şi lumea nu îşi prea permite să se înnoiască. Mi-aş fi luat şi eu mai multe pentru că sunt preţuri foarte mici, dar nu mă îndur când ştiu cât e de  dificil cu banii“, a spus Dorina Botez, o cumpărătoare.

„La anu’ nu mai vin“

Deţinătorii standurilor au dat vina eşecului pe slaba mediatizare a evenimentului. „Mulţi vin, se uită şi ar fi vrut să cumpere, însă spun că au rămas fără bani şi că, dacă ştiau din timp, şi-ar fi păstrat ceva de cheltuială. E primul an când vin la acest târg şi cred că va fi şi ultimul“, a mai spus George Amariţei, comerciant. „Nu ştiam că vor fi produse aşa ieftine. Din păcate, acest târg m-a prins fără bani. Am venit doar să văd ce au adus spre vânzare“, a spus Dan Coroian, elev.

Chiar dacă preţurile sunt mici, unii cumpărători întreabă comercianţii dacă nu mai lasă din preţ. Târgul este deschis până diseară la ora 19.00.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă