Se caută scriitori de literatură pentru copii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Carti pentru copii

Autorii de literatură pentru copii din Botoşani se pot înscrie la un concurs organizat la nivel naţional de Editura Benefica. Manuscrisele trebuie predate până pe 25 februarie 2010 la adresa www.editurabenefica.ro, iar dosarul de înscriere până pe 25 decembrie.

Creaţiile, în versuri şi în proză, vor fi analizate de critici în domeniu, care vor alege cinci dintre cele mai bune lucrări.

Investiţia în tipar, promovare, distribuţie şi design este suportată integral de editură. Fiecare dintre cei cinci câştigători va încheia un contract pe şapte ani cu editura şi va beneficia de drepturi de autor de pe urma vânzărilor. „Mi se pare o idee foarte bună, care vine în ajutorul tinerilor autori. Un câştig este mai ales pentru copii, într-o lume în care calculatorul şi televiziunea au distrus dragostea pentru lectură. Ar trebui promovaţi inclusiv copiii cu idei bune şi talent la scris pentru a putea publica lucrări proprii“, a spus Georgeta Vasilescu, profesor de limba română.

Pentru înscrierea şi analiza manuscrisului se plăteşte o taxă în valoare de 120 de lei. Elevii, studenţii, pensionarii şi şomerii beneficiază de o reducere de 50%. Se pot înscrie gratuit persoanele cu dizabilităţi şi câştigătorii locului I la Olimpiadele Şcolare de Limbă şi Literatură Română sau de limbi străine de la faza naţională.

Mai multe pentru tine:
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Viața plină de suspans a Sorinei Docuz. Cum l-a sedus pe Negoiță și cum a ajuns protejata lui Ciolacu. A pozat în sânii goi la 16 ani, pentru revista FHM
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi