Şapte cartiere din Botoşani vor putea scăpa de problemele dese cu furnizarea căldurii în apartamente

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şapte rețele din încălzirea centralizată la Botoşani, cuprinzând şapte carteire de locuințe, anume Textil, IUPS, Electro, Condacia, Miorița, Armonia și Marchian ar putea fi reabilitate anul acesta.

 Este vorba despre modernizarea a 15 puncte termice, achiziția unor electropompe de circulație, precum și racordarea a 21 de noi mari consumatori la rețeaua primară.

Un sistem de supraveghere, culegere date, transmisie, și comandă de la distanță, înlocuirea unui număr de 1416 contori de energie termică de tip mecanic, de la nivelul branșamentelor, cu unele noi și reabilitarea unui rezervor de păcură sunt de asemenea luate în calcul pentru noul proiect.

Valoarea totală a obiectivelor avute în vedere depășește 12 milioane de euro, iar, conform graficului dorit de Comisia Europeană, aplicația de finanțare trebuie elaborată și aprobată în termenul cel mai scurt.

Viitorul acestui proiect se discută luni la Bucureşti cu reprezentanţii Comisiei Europene și ai Ministerului Mediului. La întâlnire vor participa directorul societăţii botoşănene de termoficare şi conducerea Primăriei Botoşani. cu forurile de conducere botoșănene va avea loc săptămâna viitoare la București. Subiectul discuțiilor îl constituie extinderea finanțării din fonduri europene (în cea mai mare parte), pentru investiții suplimentare în încălzirea centralizată.

„Toate segmentele de lucrări au menirea să completeze modernizările făcute pe sursa de producție și pe rețelele de transport, astfel încât să asigure botoșănenilor un sistem de termoficare modernizat 100%. Botoșaniul este unul dintre puținele municipii din țară care se poate lăuda cu acest lucru", a declarat Ion Diaconu, directorul general al SC Modern Calor SA.   

Mai multe pentru tine:
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele