Rochii din saci de rafie şi hârtie creponată, paradă inedită pe Pietonalul bancar al Dorohoiului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sâmbătă, pe pietonalul bancar din municipiul Dorohoi, o paradă a costumelor eco la care au participat peste 30 de copii de la cinci şcoli din localitate i-a lăsat pe trecători cu gura căscată.

Costumele confecţionate au întruchipat personaje din desene animate şi filme cum ar fi Batman, Superman, prinţi, prinţese, vânători şi chiar un cuplu de muzică populară.  Saci de rafie, hârtie creponată, pet-uri, pahare de plastic, capace de la sticle, saci menajeri au fost materialele pe care micuţii dorohoieni le-au folosit în confecţionarea costumelor purtate.

Un voluntar turc ajută la curăţenia Botoşaniului

„Îmi place să trăiesc într-un mediu curat şi consider că oamenii cu care intru în contact trebuie să conştientizeze că e bine să păstreze curăţenia  în primul rând pentru sănătatea noastră. Acţiunea de astăzi a fost paradă cu costume ingenioase şi pline de culoare care ne-au adus un episod din copilărie prin care am încercat să promovăm campania Let's Do It, România", a declarat Ana Ilaș, profesor la Şcoala de Arte şi Meserii Dorohoi, organizatorul paradei.

Rămi pe botoşani.adevarul.ro pentru ştiri din oraş.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie