Reacţia justiţiei în cazul Murariu: “ Curtea de Apel nu putea refuza executarea mandatului”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Curtea de Apel Suceava a avut astăzi prima reacţie oficială referitoare la cazul botoşăneanului care a stat închis 110 zile pe nedrept într-o închisoare din Franţa, după ce autorităţile române au decis extrădarea lui în baza unui mandat european.

Potrivit unui comunicat de presă semnat de preşedintele Curţii de Apel Suceava, instanţa de judecată nu ar fi avut nici-un motiv să refuze extrădarea lui Marius Murariu. Ba mai mult, magistraţii suceveni spun că botoşăneanul avea posibilitatea să formulize recurs împotriva sentinţei Curţii de Apel, însă nu a  făcut acest lucru.

Citeşte şi:

Întors acasă după ce a executat 110 de zile de închisoare pe nedrept în Franţa

"În cazul dosarului nr. 519/39/2011 al Curţii de Apel Suceava, instanţa investită cu soluţionarea cauzei, analizând actele şi lucrările acestuia, a constatat că mandatul european de arestare îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 96 din Legea 302/2004 republicată, fără a se putea pronunţa cu privire la temeinicia hotărârii pronunţate de către statul solicitant, întrucât ar fi adus astfel atingere principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, ceea ce nu este admisibil.

 Persoana solicitată are posibilitatea de a-şi exercita, în cadrul procedurilor ce se vor desfăşura în faţa autorităţilor emitente (în baza garanţiilor în acest sens expuse în conţinutul mandatului european de arestare), drepturile procesuale reglementate de legislaţia statului emitent.

De asemenea, a mai constatat curtea că nu există impedimente la executare, din cele prevăzute în art.98 din aceeaşi lege, care să poată atrage refuzul executării mandatului.

În plus, conform datelor existente la dosarul cauzei, şi având în vedere faptul că unul din prenumele persoanei solicitate nu era indicat în mandatul european, instanţa a efectuat verificări la Direcţia de Evidenţă Informatizată a Persoanei Suceava, din care a rezultat că datele de identificare ale acesteia incluse în actul autorităţii emitente corespund unei singure persoane născute pe teritoriul României, şi anume cea solicitată.

Împotriva sentinţei prin care s-a admis cererea autorităţii franceze, persoana solicitată nu a formulat recurs, deşi legea prevede această posibilitate",  se arată într-un comuinicat semnat de Cezar Hîncu, preşedintele Curţii de Apel Suceava.

Cazul botoşăneanului condamnat în Franţa pentru jafuri pe care nu le-a comis a ajuns să fie discutat şi în Parlamentul României. Mai mulţi parlamentari botoşăneni au depus interpelări pentru ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, şi pe ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, în legătură cu seria de abuzuri suferite de botoşăneanul Marius Murariu,  încarcerat pe nedrept în Franţa.

Mai multe pentru tine:
Energia „fantomă” care îți crește factura la curent fără să-ți dai seama. Ce îți fură curent constant și nu știi
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Locul istoric din România care l-a dezamăgit cumplit pe Dan Negru. Imaginile au stârnit revoltă: „Gropi, cabluri dezafectate, gunoaie”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate