Priorităţile de modernizare, stabilite ciudat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În Botoşani, municipalitatea schimbă borduri şi pavelează trotuare sau parcări din centrul oraşului, în timp ce pe unele străzi gropile fac aproape imposibil traficul. De asemenea, echipele de muncitori reabilitează strada 1 Decembrie cu piatră cubică, deşi traficul pe această arteră este aproape nul.

„Cei din Primărie fac lucrările după cum îi taie capul, nu după cum dictează urgenţele din oraş“, crede Vasile Morun, taximetrist.

Edilii susţin că lucrările de asfaltare în oraş decurg după un anumit grafic.  „Priorităţile sunt stabilite într-o şedinţă operativă din cadrul Primăriei, în care se adună tot staff-ul de conducere, inclusiv şefii de servicii“, a spus viceprimarul Florin Ghiorghiţă.

Potrivit edilului, în fiecare zi în municipiu sunt opt echipe care lucrează la reabilitarea căilor de rulare, dintre care două sunt blocate pe lucrări care nu sunt considerate urgenţe. „Nu pot să iau echipa de pe Marchian pentru că este o altă prioritate, să torn asfalt sau să astup o groapă. Toate vor fi făcute la timpul lor. Şi eu sunt şofer. Şi pe mine mă deranjează străzile pe care sunt gropi mari“, a susţinut Florin Ghiorghiţă.

Reparaţiile sunt imputate de Curtea de Conturi

Chiar dacă botoşănenii îşi distrug maşinile din cauza gropilor din asfalt, municipalitatea susţine că nu poate interveni pentru repararea carosabilului. „În momentul în care Primăria a licitat o lucrare şi a dat strada la constructori, municipalitatea nu mai are niciun drept să intervină pe strada respectivă. Orice reparaţie efectuată este imputată de către Curtea de Conturi. Sunt lucrări peste lucrări şi banii respectivi vor fi imputaţi. Nu riscă nimeni să facă aşa ceva“,  a adăugat viceprimarul.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”