Povestea elevului anchetat şi iradiat de Securitate pentru inscripţii anticomuniste şi împotriva lui Ceauşescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Iulian Mugurel Călinescu

Iulian Mugurel Călinescu este unul dintre liceenii care au avut curajul să se revolte în anii '80 împotriva lui Nicolae Ceauşescu şi a regimului comunist. A murit pe 13 februarie 1985, după o boală cruntă, cu o evoluţie fulminantă, cauzată de iradiere.

În 1982, Iulian Mugurel Călinescu era doar un puşti de 17 ani, elev în clasa a XI-a la Liceul „A.T. Laurian” din Botoşani, care simţea, ca mulţi alţi tineri adolescenţi, frustrările generate de îngrădirea libertăţii de exprimare. Nimic nu prevestea sfârşitul său sumbru şi precoce, decât poate firea lui prea demnă pentru o existenţă cu atât de multe neajunsuri. În acelaşi an, după o vizită a lui Nicolae Ceauşescu în Botoşani, a cutezat să scrie pe clădirile din oraş lozinci anticomuniste, cum ar fi „Vrem libertatea cuvântului”, „Jos Ceauşescu”, „Vrem sindicate libere”. N-avea să mai iasă, din acel moment, din vizorul Securităţii. 

„Cum acţiona Mugurel? După ce îşi termina lecţiile, asculta ştirile de la „Europa Liberă“, pe care radioul său poposea cel mai des, îmbrăcat în echipament sportiv, ieşea să-şi facă „antrenamentul“ de seară. Locuia într-un bloc central, pe str. Marchian nr. 64, chiar („Gazeta de Botoşani“, nr. 18, 1 februarie 1990) în faţa Casei Sindicatelor, atunci în construcţie. În fugă, pe panourile şantierului de acolo scria lozinci, după care îşi continua periplul, lozincile fiind scrise chiar şi pe zidurile Comitetului Judeţean de Partid.

A fost prins la începutul lunii octombrie, când încă nu începuseră cursurile şcolare, elevii şi profesorii fiind antrenaţi la campania agricolă de toamnă. Dezamăgirea securiştilor puşi pe urma „bandiţilor“ care le creau insomnii a fost foarte mare. Se aşteptau să descopere o organizaţie, un grup, iar cel arestat şi încătuşat era aproape un copil. Avea doar 17 ani: nici nu era bine cunoscut în liceu, deoarece în acea toamnă se transferase de la Liceul Mihai Eminescu“ - Anale Sighet 10 – Zenovia Pavlică , „Liceeni Contra dictaturii” .

"Era pus să stea cu mâinile în sus în faţa unei lumini foarte puternice"

Securitatea a încercat, la audieri, să afle mai mult decât putea să le povestească, sub constrângere, Mugurel, căci puştiul acţionase de unul singur. Ţinut nedormit, dar mai ales ameninţat cu repercusiuni asupra sa şi a familiei, Mugurel a avut un şoc psihic. Episodul de la Securitate l-a măcinat însă şi fizic, pentru că odată cu el începuse, fără ca tânărul să aibă habar, drumul către moarte.

Subit, începuse să se simtă din ce în ce mai fără vlagă. În linişte, pe nesimţite, Mugurel se stingea văzând cu ochii, spre stupoarea familiei, supravegheată continuu de Securitate din acel moment.

„Revenit acasă, după câteva zile de anchetă, băiatul va fi total schimbat: abătut, taciturn, refuzând să vorbească despre tratamentul la care a fost supus. Rar îi mărturisea mamei că era pus să stea cu mâinile în sus în faţa unei lumini foarte puternice şi că era de fiecare dată servit cu cafea, el, un copil de 17 ani. Pus în libertate, la cel mult două zile, era chemat la Securitate şi anchetat, pus să dea declaraţii. A urmat scenariul obişnuit în asemenea cazuri: oprobiul public” , se mai arată în  „Liceeni Contra dictaturii”

I s-a întocmit dosar pentru şcoala de corecţie

Transformat într-un paria, marginalizat şi umilit, ca elev, Mugurel a fost desfiinţat public. Durerea sufletească i-a adâncit şi mai tare suferinţele fizice despre care băiatul nici nu mai îndrăznea să vorbească. 

„Punerea în discuţia UTC-ului, sancţionat, iar apoi, în Aula Liceului, în prezenţa conducătorilor de partid locali, ai tuturor directorilor de liceu din judeţ, o şedinţă exemplară la care a fost obligată să asiste şi mama băiatului. Fosta directoare a liceului, soţia unui important activist de partid, a fost neiertătoare, înfierând cu „mânie proletară“ faptele elevului Iulian-Mugurel Călinescu. I s-a întocmit dosar pentru şcoala de corecţie; ameninţările se ţineau lanţ la adresa mamei şi a băiatului. Bătând la mai multe uşi, mama a reuşit să-l absolve de şcoala de corecţie. Băiatul părea a fi lăsat în pace, dar telefonul era ascultat şi familia supravegheată discret” - Anale Sighet 10 – Zenovia Pavlică , „Liceeni Contra dictaturii.

La trei ani s-a mai rezumat viaţa lui Mugurel de după episodul de la Securitate.

„ Pe13 februarie 1985 moare, în urma iradierii la Securitate”, explică Florin Dobrescu, secretar al Fundaţiei Ion Gavrilă Ogoranu şi manager al proiectului Muzeul Rezistentei.

Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică