Pensionarii botoşăneni au sărbătorit cu bucate alese şi dans

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Prefectul a deschis dansul

Peste 100 de botoşăneni de vârsta a treia şi-au serbătorit vziua special dedicată lor, într-o atmosferă de dans şi bună dispoziţie. Membri ai Sindicatului Judeţean al Pensionarilor din Botoşani, aceştia au marcat astfel o nouă ediţie a sărbătorilor organizate anual cu ocazia Zilei Internaţionale a Persoanelor Vârstnice.

Invitat la eveniment, prefectul Adrian Constantinescu a ţinut să transmită gândurile sale de preţuire şi respect pentru sărbătoriţi.

„Mă uit în sală şi văd atâtea chipuri frumoase, peste care viaţa a lăsat, mai mult sau mai puţin, amprenta grijilor, bucuriilor sau suferinţelor, depăşite poate cu greu dar cu demnitate şi vreau să ştiţi că vă preţuim şi vă respectăm. Vă urez multă sănătate şi vă rog să aveţi răbdare cu noi, să ne sprijiniţi şi să ne îndrumaţi acolo unde greşim", a fost mesajul adresat de prefectul Adrian Constantinescu înainte de prima serie de valsuri, pe care a deschis-o printr-o invitaţie la dans

Rămâi pe botosani.adevarul.ro pentru şriti din oraş.

Mai multe pentru tine:
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie