Parcare subterană blocată de un stejar la Botoşani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Singura soluţie pe care o au acum autorităţile este adaptarea parcării pentru a ocoli copacul ce nu poate fi tăiat.

Investiţia în singura parcare subterană din istoria Botoşanilor este în impas. SC Victor Construct SRL, firma care execută lucrarea, a dislocat circa 7.500 metri cubi de pământ, a turnat 800 metri cubi de beton, a realizat deja o treime din demisol, dar nu mai poate continua lucrările.
Asta pentru că firma Bodo Invest, care a întocmit proiectul pentru zona Big, nu a ţinut cont de stejar şi a prevăzut construcţia parcării peste acesta. Când au ajuns însă la scoaterea pământului şi la turnatul betonului în apropierea copacului, inginerii companiei menţionate şi-au dat seama că nu deţin acordul Agenţiei de Protecţia Mediului (APM) pentru a-l tăia.

Probleme şi cu utilităţile

S-au adresat instituţiei, ai cărei reprezentanţi au explicat că arborele nu poate fi tăiat pentru că este monument al naturii. „Acordul de mediu pentru parcare este dat şi în el se precizează că proiectul va ţine cont de existenţa acestui arbore“, a declarat Dana Boariu, director executiv APM. Şefii din Primărie, beneficiarul lucrării, au luat legătura cu cei de la Bodo Invest, care le-au comunicat însă că atunci când au făcut ei proiectul, în 2009, arborele cu bucluc nu era inclus pe lista monumentelor naturii. Acest lucru a fost confirmat şi de şefa APM, care a declarat că spre sfârşitul anului trecut Consiliul Judeţean şi-a actualizat lista cu monumentele naturii din Botoşani şi a introdus şi stejarul din zona pieţei.

Ca atare, singura soluţie identificată a fost aceea a modificării proiectului. Practic, parcarea va ocoli arborele, iar asta va duce la prelungirea ei înspre Pietonalul Transilvaniei. Acestea nu sunt însă singurele probleme. Pe la marginea dinspre Hala de Carne a parcării trec cablurile de utilităţi şi deocamdată nu s-a găsit o soluţie pentru mutarea lor. Construcţia parcării face parte dintr-un proiect european în valoare de 7,6 milioane de euro. Ea va avea peste 100 de locuri la demisol şi aproximativ 60 deasupra.

Mai multe pentru tine:
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă