Pâine pe bani grei de la deputatul Ţurcanu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Firma deţinută de Florin Ţurcanu a livrat pâine mai multor instituţii publice

Firma controlată de parlamentar a vândut produse de panificaţie la cinci licee şi o grădiniţă din judeţ. Societatea Poieniţa SRL, unde alesul figurează cu părţi sociale, a mai livrat produse şi la spitalul din Săveni, dar şi la un sanatoriu din Botoşani.

În total este vorba despre opt contracte încheiate cu instituţii de stat, şase dintre acestea fiind parafate în 2009. Cu excepţia a două dintre ele, celelalte s-au derulat inclusiv în acest an. Însumat ele au adus firmei venituri de 90.232 de lei. O parte dintre contractate au fost încheiate cu colegii de partid ai deputatului.

Astfel, produse de panificaţie de la Poieniţa SRL au ajuns şi la Spitalul Orăşenesc Săveni, care se află în subordinea Primăriei din localitate, unde edil şef este liberalul Relu Tîrzioriu.

Deputatul a completat în noiembrie 2010 o declaraţie de interese în care apare ca unic deţinător de părţi sociale la SC Poieniţa SRL.

Cu toate acestea, susţine că nu se mai implică în activitatea firmei şi că nu mai are contracte în derulare cu unităţi de învăţământ. „Eu nu mai fac afaceri, sunt om politic, alea au fost. Nu mai am niciun liceu. Nu mai vreau, nu mai dau pâine la buget, la nimeni. Nu mai vreau! Le-am spus luaţi de unde vreţi, dacă eu aşa de mult am câştigat. Nu mai vreau să fac afaceri cu statul, nu mai dau pâine la nimeni, pentru 3 lei atâtea discuţii“, a afirmat Florin Ţurcanu. „Brutăria Dracşani“, aşa cum este cunoscută pâinea produsă de SC Poieniţa SRL, are fabrică în Suliţa, comuna natală a preşedintelui PNL Botoşani.

Sediul din acte al firmei a fost mutat însă în satul Hudum, unde deputatul s-a mutat într-o vilă.

Vânzarea unor produse de panificaţie către unităţi sanitare şi de învăţământ nu este singura afacere cu statul în spatele căreia stă deputatul Florin Ţurcanu.

În noiembrie 2007, ca persoană fizică, alesul botoşănean a încheiat un contract de asociere în participaţiune cu Casa Agronomului. Actul a fost parafat  fără să se organizeze vreo licitaţie. Scopul oficial al înţelegerii îl constituia înfiinţarea unor loturi demonstrative şi, ca atare, s-a constituit „Asociaţia Ţurcanu Suliţa“. Aceasta urma să funcţioneze cinci ani.


A pierdut terenul după ce s-a folosit de el trei ani


Potrivit contractului, contabilitatea o ţinea asociatul prim, respectiv deputatul Ţurcanu, iar beneficiile se înregistrau în evidenţa contabilă a acestuia. 60% din beneficii reveneau asociatului prim, iar 40% celui secund, dar nu mai puţin de echivalentul în lei a 400 kilograme de grâu pentru fiecare hectar. În medie, Ţurcanu a câştigat anual 6.000 de euro doar din subvenţia pe teren.


Practic, deputatul controla financiar şi agricol 51,7 hectare de teren care aparţineau de fapt statului. Totul a ieşit la iveală anul trecut. În urma unui control, reprezentanţii Agenţiei Domeniilor Statului Botoşani au identificat în mai multe localităţi terenuri concesionate la diverse persoane fizice şi juridice în timp de comisiile locale de fond funciar nu mai dispuneau de terenuri pentru reîmproprietăriri. În consecinţă, Ţurcanu a fost deposedat de teren, iar contractul a fost reziliat.


Bani încasaţi prin Asociaţia Pro Volei


Pentru parlamentarii botoşăneni metodele de a încasa bani de la stat sunt multiple. Unul dintre aceştia, Cătălin Buhăianu, nu a făcut-o nici pe societate comercială şi nici în calitate de persoană fizică. În acest an, Asociaţia Pro Volei la care, oficial, deputatul Cătălin Buhăianu este simplu membru, dar pe care, în realitate, o controlează, beneficiază de o finanţare de 300.000 de lei din partea Primăriei Botoşani.


În doar 18 zile, la începutul lui 2011, clubul a cheltuit circa 100.000 de lei. La scurt timp, deputatul a anunţat că renunţă să se mai implice în activitatea echipei. După ce s-a plâns că nu mai are bani pentru club, parlamentarul şi-a cumpărat o maşină Infiniti care costă câteva zeci de mii de euro.

___________

Rudele parlamentarilor prosperă din afacerile cu bani publici

Nu doar parlamentarii botoşăneni, ci şi apropiaţii acestora reuşesc să perfecteze contracte cu statul. Astfel, în 2009, SC Practic Comerţ Strugaru SRL din Darabani a reuşit să vândă carne de vită Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC). Firma este controlată de Veronica Strugaru, cumnata deputatului Stelică Strugaru, care locuieşte tot în Darabani. Acesta susţine că nu s-a implicat în obţinerea contractului de către societatea în cauză. „Ce rudă e? E cumnata de la fratele meu care a murit. N-am eu treabă“, a declarat parlamentarul.


Societatea a câştigat o procedură de cerere de ofertă terminată cu licitaţie electronică la care au mai participat trei firme.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani