Orbii din acte, lăsaţi cu permisele auto

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai puţin de jumătate din cei 486 de botoşăneni care primesc pensie de handicap în baza unor afecţiuni medicale incompatibile cu statutul de şofer au rămas fără carnet de conducere.

„În urma unei sesizări a Instituţiei Prefectului, în temeiul ordonanţei privind circulaţia pe drumurile publice, în cazul a 193 de persoane care posedă certificate cu handicap incompatibile calităţii de conducător auto, s-a luat măsura reţinerii permisului de conducere, eliberându-se dovadă înlocuitoare cu drept de circulaţie pe o perioadă de 30 de zile“, a declarat Daniela Darea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie.


Orbii şi-au revenit


Poliţiştii vor putea prelungi dovezile de circulaţie până în momentul prezentării unui act medical care să ateste faptul ca afecţiunile au încetat. Până în prezent, au fost restituite 12 permise de conducere, după ce persoanele au prezentat certificate medicale care atestă că sunt apţi să conducă autovehiculele pe drumurile publice. Nu aceleaşi măsuri au fost luate şi în cazul persoanelor nevăzătoare care deţin şi permis de port-armă.


În urma anchetei demarate în cazul acestora, doi botoşăneni au renunţat definitiv la certificatul care le atestă un anumit handicap şi alţi trei nu s-au mai prezentat la reevaluare, solicitând în schimb o adeverinţă care să certifice că nu mai figurează în evidenţele Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG