Nunta săptămânii: S-au căsătorit după o relaţie de nouă ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dana şi Ionuţ Ailenei

Dana (25)şi Ionuţ Ailenei(27) , trăiesc de nouă ani o sinceră şi frumoasă poveste de dragoste.

Se ştiu de pe vremea când erau liceeni şi de atunci  de atunci au rămas nedespărţiţi. " Ne întâlneam în fiecare zi când mergeam la şcoală. Nu făceam acelaşi liceu, dar practic o bucată de drum mergeam împreună şi aşa a început relaţia noastră", îşi aminteşte Dana. După Terminarea liceului,  cei doi îndrăgostiţi au insistat la părinţi să facă facultatea în Bucureşti, pentru a rămâne împreună.

 Relaţia lor a continuat şi în stundenţie, iar anul trecut, într-un cadru romantic şi tototată poetic, Ionuţ a cerut-o de nevastă pe Dana. " M-a invitat la Ipoteşti. N-am ştiut nimic d eintenţiile sale până am ajuns acolo. La casa meorială a lui Mihai Eminescu mi-a oferit un buchet de flori şi mi-a pus pe deget un inel cerându-ma în căsătorie. Nu mă aştaptam la aşa ceva, dar evident că am acceptat fără ezitare ", ne spune Dana.

Sâmbăta trecută au avut nunta la unul dintre cele mai luxoase restaurante din oraş. La petrecere  au participat peste 150 de invitaţi care s-au distrat de minute toată noaptea. Mireasa a purtat o rochie condantă special la o casă de modă din Spania, iar naşii au venit tot din străinătate. "Sincer pe naşi i-am cunoscut înainte de nuntă. Lucrează în italia şi îi ştia doar soţul meu. Cu toate acestea pot spune că parcă ne ştim deo viaţă şi le mulţumesc că au acceptat să ne fie naşi", mai adaudă tânăra nevastă.

Nunta de miere  o vor petrece la munte, însă nu s-au decis încă unde. Tinerii spun că nu pot să se gândească deocamndată la copii pentru că mai întâi trebuie să-şi cumpere o casă a lor.

Mai multe pentru tine:
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Kate și William, colecție de fotografii nemaivăzute. Surpriza uriașă de la sfârșit de an
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent