Manevre cu tunuri, sculpturi şi poezii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tunarii botoşăneni au dovedit ieri atât forţă, cât şi măiestrie, în manifestările dedicate împlinirii a 15 ani de activitate. Sărbătoarea a atras sute de curioşi, atât rude ale „tunarilor“, cât şi tineri veniţi să admire măiestria militarilor.

Agitaţie mare în cazarma Batalionului 335 de Artilerie „Alexandru cel Bun“. Împlinirea a 15 ani de activitate a fost salutată cu salve de tun, precum şi cu demonstraţii de arte marţiale, susţinute atât de artilerişti, cât şi de ofiţerul-antrenor Cătălin Amariei, împreună cu micuţii săi cadeţi. Evenimentul a fost şi o întâlnire între generaţii. Actualii şi foştii „tunari“ au asistat emoţionaţi la dezvelirea unei plăci aniversare.

Tunari cu latură poetică

Vizitatorii au fost invitaţi să admire exponatele din muzeul unităţii, unul dintre puţinele din ţară care prezintă armamente, documente şi uniforme militare.
Însă cele mai inedite exponate au fost volumele de poezii scrise de militarul Vasilie Iftime, precum şi o expoziţie de sculpturi în rădăcini de copac, realizate de un alt artilerist, Valentin Barbălată.

Cu toţii au rămas impresionaţi de măiestria cu care artistul militar „modelator de rădăcini“ a reuşit să treansforme cele aproximativ 20 de bucăţi de lemn în adevărate opere de artă.

„Cu această ocazie demonstrăm că militarii mai pot face şi altceva în afară de armată. Prin ceea ce fac îmi expun şi latura mai sensibilă“, a spus Valentin Barbălată, sculptorul în rădăcini.

Mai multe pentru tine:
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online