Guvernul a alocat peste un million de lei pentru subvenţionarea căldurii centralizate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Administrației și Internelor a alocat săptămâna trecută 1,3 milioane de lei, reprezentând o parte din subvenția pentru producerea energiei termice furnizate populației în sistem centralizat, corespunzătoare anului 2011.

Lista cu cele 22 de județe beneficiare a fost publicată miercuri, 24 august, în Monitorul Oficial, suma repartizată botoșănenilor fiind depășită doar de alocările aferente județului Iași.

Banii trimiși reprezintă a doua tranșă din fondurile menite să compenseze, în acest an, creșterea prețurilor la combustibilul utilizat pentru producerea agentului termic destinat populației, subvenția guvernamentală fiind astfel acordată în proporție de peste 70%.

Reprezentanţii Modern Calor susţin că în anii următori creșterea prețurilor la combustibil va fi suportată, fără probleme de către operator. Aceasta pentru că piederile din rețeaua de transport a energiei termice au fost reduse cu circa 60%, în comparație cu 2005, societatea reducând totodată o întreagă altă serie de costuri, inclusiv cele salariale. Astfel, anunțata eliminare a subvenției nu va afecta prețul plătit de populație pentru agentul termic.

"Vrem să-i asigurăm pe clienții noștri că, alături de noi, nu vor avea probleme în asigurarea apei calde și a încălzirii locuințelor. Investițiile care se fac în sistemul de termoficare, precum și măsurile luate de noi în ultimii ani, ne permit să furnizăm agent termic în condiții avantajoase. Și mă refer atât la prețul gigacaloriei, care a scăzut și sperăm ca în perioada următoare să scadă și mai mult, cât și la calitatea serviciilor, pe care o dorim a fi cât mai bună.", a declarat Ion Diconu, directorul general al Modern Calor Botoșani.   

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete