Drumul dintre Iaşi şi Botoşani, lăsat de izbelişte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şoferii trebuie să înfrunte numeroasele cratere din drumul care leagă Iaşiul de Botoşani

Şefii judeţului Botoşani susţin că nu au bani pentru a asfalta tronsonul din drumul european

Botoşănenii mai au de aşteptat până când vor circula în condiţii normale pe tronsonul de drum care asigură legătura cu judeţul Iaşi. Drumul european dintre Botoşani-Târgu Frumos, sau „drumul căruţelor“, cum mai este numit de localnici, este plin de gropi adânci, iar traversarea lui reprezintă o adevărată aventură chiar şi pentru şoferii experimentaţi. De mai bine de zece ani, edilii botoşăneni ridică din umeri atunci când sunt întrebaţi de ce nu încep lucrările de asfaltare. Mai mult, tronsonul de drum este un real pericol pentru şoferii care trebuie să facă slalom atât printre cratere, cât şi printre căruţele care circulă frecvent pe E58.


Fără finanţare pentru drum şi în 2012


Deşi au solicitat în nenumărate rânduri bani pentru refacerea asfaltului pe acest drum, oficialii botoşăneni susţin că nici în 2012 proiectul de modernizare nu va fi prins în bugetul de la nivel central. Preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani, Mihai Ţâbuleac, a precizat că a depus trei amendamente la bugetul de stat pe anul viitor, unul dintre ele vizând alocarea de fonduri pentru drumul Botoşani-Târgu Frumos. Dacă în judeţul Botoşani nu se ştie când vor începe lucrările, la Iaşi a fost desemnat constructorul pentru tronsonul de drum care trece prin acest judeţ, iar lucrările vor fi terminate la jumătatea anului viitor. Iniţial s-a încercat o convenţie între cele două judeţe pentru ca întregul drum să fie modernizat în acelaşi timp, însă Botoşaniul nu a putut menţine protocolul. Pentru refacerea a 38 de kilometri de drum, oficialii ieşeni au obţinut o finanţare europeană de 46 de milioane de lei.


Scandal de la dimensiunile drumului


Modernizarea E58, care face legătura dintre Botoşani şi Târgu Frumos, a dat deja naştere la unele dispute între conducerea judeţului şi cele ale comunelor de pe traseul drumului european. Sătenii din Frumuşica au asaltat primăria cu plângeri prin care solicitau respectarea legii în ceea ce priveşte distanţa de la gardul lor până la marginea drumului. Primarul a întocmit o documentaţie în acest sens şi a depus-o la Consiliul Judeţean Botoşani şi la Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri, dar până acum nu a primit niciun răspuns.


„Vor să lărgească ca să facă drumul, iar oamenii sunt foarte nemulţumiţi. Vor să facă trei metri până la stradă? Trece un TIR cu viteză, vă daţi seama, pot fi accidente oricând. De zgomot, nu mai zic. Ajungem şi la minister dacă este cazul“, a spus Constantin Rădeanu, primarul comunei Frumuşica.
Legislaţia prevede o distanţă minimă de 13 metri între gard şi carosabil şi una de 22 de metri între carosabil şi casele din zonă.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele