Doi poliţişti de 40 şi 22 de ani, răniți grav într-un accident, după ce autospeciala MAI s-a izbit de un TIR

0
Publicat:

Doi polițiști au fost răniți luni seară, în județul Botoșani, după ce autospeciala MAI în care se aflau a fost spulberată de un TIR. O a treia persoană, un tânăr de 27 de ani, a fost rănită. Toate cele trei victime au ajuns la spital.

Polițiști, răniți într-un accident FOTO: ISU Botoșani

Potrivit IPJ Botoșani, pe drumul judeţean DJ 208C, în comuna Vorona, s-a produs un accident rutier în care a fost implicată o autospecială de poliţie şi un ansamblu de vehicule.

În urma impactului violent, au fost rănite trei persoane. Este vorba de doi poliţişti de 40 şi 22 de ani şi șoferul celuilalt autovehicul, un tânăr de 27 de ani.

„Toţi sunt conştienţi şi transportaţi la spital. Ambii conducători auto au fost testaţi alcoolscopic, rezultatele fiind negative”, a transmis IPJ Botoşani.

Poliţiştii sunt din cadrul Sectiei de Politie Rurlă nr. 1 Botoşani şi se aflau în timpul serviciului. 

Traficul este în continure blocat pe ambele sensuri.

La fața locului, pompierii de la ISU Botoșani au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor, fiind deconectate bornele bateriilor.

Poliţiştii continuă cercetările pentru a se stabili cu exactitate cauza şi împrejurările producerii accidentului. 

Mai multe pentru tine:
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online