DNA, chemat să facă legea la Garda Financiară Botoşani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Laur Nechita, fost comisar şef, picat la examen, susţine că are dovezi scrise că testarea a fost aranjată. El este convins că listele publicate au fost modificate în urma unor telefoane date de persoane influente. Iniţial promovat, după câteva minute listele au fost schimbate.

La Garda Financiară Botoşani a izbucnit ieri un scandal de proporţii după ce fostul şef al instituţiei,  Laur Nechita, a acuzat conducerea centrală de fraudarea examenului în urma căruia cinci comisari au fost declaraţi respinşi şi apoi disponibilizaţi.
Comisarul a anunţat că va depune plângere penală împotriva şefilor săi de la Bucureşti pentru abuz în serviciu şi că a sesizat DNA despre faptul că examenul de la Suceava a fost aranjat. Respins la interviu, el a depus contestaţie şi a promovat examenul, dar numai pentru câteva minute. Listele cu numele comisarilor care au luat examenul au fost publicate pe site-ul Comisariatului General, dar în scurt timp au fost schimbate cu altele în care numele comisarului Laur Nechita nu mai apărea printre cei promovaţi.

Fostul comisar şef este convins că listele au fost schimbate ca urmare a intervenţiei unor agenţi economici importanţi din Botoşani, care doreau ca el să fie dat afară de la Garda Financiară.

„Am tot sunat la comisariat să cer explicaţii. Nu am primit până acum niciun răspuns. Mi-am luat avocat şi voi depune plângere penală la DNA, care va trebui în baza probelor să decidă cine este vinovat. Evident că voi cere şi daune morale, însă nu m-am gândit ce sumă voi pretinde“, a spus  Laur Nechita.

Şefii de la Bucureşti: „examenul ca la carte“

În prima listă, publicată luni pe site-ul Gărzii Financiare la ora 13.00, comisarul  Laur Nechita figura, alături de alţi şapte contestatari, ca fiind admis cu un punctaj de 64,67. Câteva minute mai târziu, listele au fost înlocuite.
Şefii Gărzii Financiare a României spun însă că ultimele rezultate afişate sunt cele corecte şi că fostul şef al Gărzii Financiare Botoşani nu fost în stare să răspundă la întrebările comisiei de examinare.

„După ce pică examenul sunt nemulţumiţi de rezultate. Răspunsurile sunt consemnate, comisia a fost din alte judeţe pentru a nu fi suspiciuni de fraudă, iar cei care vor să reclame nu au decât să o facă. Domnul Nechita ar fi trebuit să răspundă corect la întrebări pentru că erau de nivel mediu şi ar fi trebuit să ştie răspunsurile, mai ales că a deţinut funcţia de comisar şef. Pot să vă asigur că acest concurs s-a desfăşurat ca la carte“, a declarat Sorin Florea, adjunctul Comisariatului General al Gărzii Financiare a României.

Şi ceilalţi comisari care au picat examenul vor da în judecată instituţia. Printre ei se află şi Daniel Moruzi, care a ocupat şi funcţia de subprefect. „Eu nu am dovezi clare cum are Laur Nechita, dar voi face o acţiune în instanţă în care voi cere anularea concursului pentru că a fost organizat cu încălcarea mai multor legi“, a spus Daniel Moruzi.

Mai multe pentru tine:
Țara unde românii au un salariu de 5.000 de euro pe lună. Ce spune Daniel, stabilit de mai bine de 30 de ani: „Există un mit, când vorbim de salariu"
A fost directoare de bancă, dar a renunțat la job pentru un scop nobil. Irina Bogdan: „Trebuie să ne păstrăm copiii în țară“
Andreea Marin, apariție ravisantă la Gala «Nu există nu se poate». A slăbit atât de mult încât zici că are 20 de ani, iar rochia cu crăpătură i-a venit perfect: „Ar trebui să îmi țin mai în frâu inima”
Katie Price „a fentat” audierea în procesul de faliment de la Înalta Curte pentru a pleca în Cipru cu iubitul ei. Ce scuză a găsit
Cât de sănătos este să renunți la lift și să urci scările. Poate reduce riscul bolilor cardiovasculare și chiar cel al unui deces prematur
Adevărul despre Moscova lui Putin, dezvăluit de un vlogger român din Rusia. „Vă spun după 20 de ani de trai aici“ VIDEO
Prima mașină cu conducere autonomă care „îți permite să-ți iei ochii de la drum”, scoasă la vânzare în SUA. Și nu e Tesla VIDEO
Coșmarurile care îi duc în pragul disperării pe mulți români. „M-am mutat, a fost insuportabil”
„Regele nu e bine deloc!” Planurile pentru înmormântarea lui Charles sunt schimbate chiar acum!
Un medic, triatlonist la 83 de ani, împărtășește reţeta sănătăţii sale: patru principii-cheie ale dietei
Alexandru Ciucu, gest de milioane față de Alina Sorescu, la trei zile după ce a fost filmat cu noua iubită. Ce cadou i-a luat, în semn de împăcare: „Aduc mereu bucurie ...”