Cum şi-au apărat răzeşii pâmântul, cu pumnii şi parii, împotriva colectivizării. La Botoşani comuniştii au luat pâmântul ţăranilor cu tancurile şi bastoanele
0Războiul colectivizării a început la Botoşani încă din 1949. În comuna Roma, s-a înfiinţat prima Gospodărie Agricolă Colectivă din Moldova. Colectivizarea a fost făcută în multe localităţi din judeţ, cu tancurile şi represaliile Securităţi. Cei mai mulţi ţărani, abia împroprietăriţi sau răzeşi cu tradiţie nu au vrut să renunţe fără luptă la pământ.
În 1949, noul stat comunist român, prieten al sovietelor ruseşti, a dat cea mai grea lovitură ţăranilor din România. În plenara, Comitetului Central al Partidului Comunist Român de la 3-5 martie 1949 s-a hotărât declanşarea colectivizării. Primele cinci gospodării agricole colective(GAC) din România au fost înfiinţate în iulie 1949, cuprinzând 4.085 de familii cu o suprafaţă agricolă de peste 14.000 de hectare. Printre acestea se numără şi un GAC înfiinţat în comuna Roma din judeţul Botoşani. Este defapt prima formă de colectivizare din Moldova.
Primul GAC din Moldova
”GAC-ul de la Roma, numit ”Ilie Pintilie” a fost înfiinţat chiar la începuturile colectivizării, în august 1949. Era o comună relativ nou înfiinţată cu pământuri primite prin decret regal”, spune istoricul Gheorghe Median. Prima colectivizare din Moldova s-a făcut însă cu o brutalitate greu de imaginat. Ţăranii din Roma, din neamuri răzeşeşti cu rădăcini adânci în vechea aşezare a Cotârgaciului, au primit pământ de la rege în urma primul război mondial. Când au venit rovarăşii să îi convingă să treacă pământul la colectiv, a izbucnit revolta.
Activiştii de partid şi agenţii de colectivizare au fost bătuţi în faţa Primăriei cu parii şi pumnii, iar mai apoi alungaţi din sat. ”De Duminica Mare, în iunie 1949 a fost şedinţă a partidului comunist, unde s-a vorbit de colectivizare. Lumea s-a burzuluit rău. A fost şi bătaie”, relata în anii 90 Ilie Alexoaie, unul dintre participanţii la revoltă.
Mărturia lui Ilie, un botoşănean nevoit să se ascundă aproape 20 de ani de prigoana comunistă în sobă şi pe câmpuri este prezentată în lucrarea istoricului botoşănean Constantin Cojocaru, care tratează problema colectivizării. În cele din urmă comuniştii s-au întors la Roma. Supravieţuitorii revoltei au spus că s-au trezit peste noapte că încep arestările, iar tancurile armetei au înconjurat satul. ”Au început arestările. Era într-o luni.Satul a fost luat cu asalt de armtă şi oameni de la Securitate”, a continuat relatările Ilie Alexoaie.
S-a renunţat la colectivizare
După ce satul Roma a fost ”pacificat” şi împremuit de armată cu sârmă ghimpată, iar zeci de oameni au fost duşi în închisorile comuniste, focare de revoltă au mai izbucnit şi în alte localităţi. ”Revolte au izbucnit în tot judeţul. Au fost revolte ale ţăranilor împotriva colectivizării şi la Vorniceni şi la Băluşeni, Săveni şi în multe alte locuri. Securitatea a făcut referire şi la cazuri de sabotare a campaniei agricole prin defectarea utilajelor”, spune istoricul Constantin Cojocaru .
Iar statisticile sunt grăitoare. Până în 1951 doar şapte GAC-uri au fost înfiinţate în judeţul Botoşani, celelalte localităţi rezistând eroic colectivizării. ”Din cauza stării conflictuale se înregistrează o stare de scădere a producţiei în aceea perioadă, iar demersurile comuniştilor eşuau în Botoşani. Tot ce se făcea, se făcea prin teroare. Pentru a detensiona situaţia a fost luată măsura mai blândă de înfiinţa întovărăşiri agricole. Agricultorii veneau cu suprafeţe de pământ în cadrul întovărăşirii pe care ei o stabileau şi îl lucrau. Creditele de la stat, sprijinul ca şi utilajele agricole, i-au convins pe mulţi ţărani”, adaugă Constantin Cojocaru.
Revoltele au continuat
Chiar şi îna ceste condiţii, comuniştii au suferit un nou eşc în judeţul Botoşani. Întovărăşirile erau puţine, iar oamenii tot mai îndărătnici. În arhivele Securităţii din Botoşani se vorbeşte de sabotaje şi de chiaburi care nu vor să muncească la colectiv. ”În vara anului 1951, organele de Securitate semnalau cazul chiaburului Hurduc Costache din Nicşeni care din cantitatea de 3400 de kilograme de grâu a predat doar 2000 de kilograme. Totodată apar numeroase rapoarte despre alţi ”chiaburi” care ar fi încercat să saboteze producţiile agricole”, scoate în evidenţă istoricul Cojocaru.
Totodată sătui să mai trateze cu ţăranuu, Securitatea a declanşat teroarea. ”Fruntaşii din sate erau arestaţi, inventându-se tot felul de pricini. Mai ales cei care nu vroiau să treacă la colectiv, erau arestaţi şi ”reeducaţi”, spune şi istoricul Gheorghe Median. Rezistenţa ţărănimii a fost înfrântă în momentul în care plenarea Comitetului Central al PCR a declanşat în 1958, ultima etapă a colectivizării.
A fost modificat în acest sens şi articolul 209 din codul penal precizându-se: ”Neîndeplinirea cu ştiinţă sau neîndeplinirea voit neglijentă a unor obligaţii de natură a submina regimul de democraţie populară, constituie infracţiune de sabotaj contrarevoluţionar şi se pedepseşte cu muncă silnică de la 5 la 25 de ani şi confiscarea averii„. Totodată din acest moment a început prigoana. Niciun ţăran nu a mai scăpat de colectivizare. Cei care se opuneau ajungea în puşcăriile comuniste, iar averea le era confiscată. Botoşaniul a fost îngenunchiat de colectivizare, după 15 ani de la declanşarea procesului.
”Intensificarea colectivizării între 1958 şi 1961 a fost însoţită de o severă campanie represivă. Nimeni nu se mai putea eschiva. Totul a fost hotărât. Cei care s-au opus până la capăt au înfundat puşcăriile şi au rămas şi fără pământ”, conchide Constantin Cojocaru.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: