Cum s-a născut un muzeu din ultima dorinţă a unei mame: „I-am promis că nu-i voi înstrăina lucrurile, că le voi arăta nepoţilor“
0Elena Chiponcă, o săteancă din comuna botoşăneană Truşeşti, a recreat o gospodărie autentică moldovenească pe locul unei foste mlaştini. Ideea s-a născut dintr-o promisiune făcută mamei sale.
La intrarea în satul botoşănean Truşeşti, pe un drum ce urmează linia căii ferate, se ajunge la o adevărată capsulă a timpului. În mijlocul unei livezi de meri şi pruni se află o gospodărie ţărănească asemănătoare cu una de acum 200 de ani, perfect întreţinută şi funcţională. O pancartă anunţă că în acest loc se află probabil cel mai nordic muzeu de etnografie din România. Este înscris în circuitul muzeal naţional şi este administrat de Elena Chiponcă, o săteancă din Truşeşti care l-a şi construit.
„Prima dată te atrage farmecul livezii, apoi descoperi casa ţăranului de altădată, îngrijită şi cu farmecul ei, apoi întreaga gospodărie. Abia la urmă îţi dai seama că este muzeu. Păşeşti ca într-o maşină a timpului şi ai o emoţie aparte“, spune o vizitatoare a muzeului venită din Iaşi.
Muzeul de etnografie respectă întocmai aşezarea şi funcţionalitatea uneo gospodării ţărăneşti din trecut, din regiunea de nord-est a Moldovei. Intrarea se face direct prin livadă şi pe o aleee şerpuită se ajunge la casa ţărănească. Aceasta are doar o cameră şi o tindă şi este făcută exact după canoanele de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Este din bârne de lemn, umplute cu lutuială. Chiar şi podeaua locuinţei este din pământ bătătorit.
O parte a colecţiei de căruţe FOTO Cosmin Zamfirache
„Am respectat modelul de construcţie dar şi tehnicile din aceea perioadă. Au lucrat la ea meşteri bătrâni care cunoşteau acel mod de construcţie“, spune Elena Chiponcă. Interiorul locuinţei respectă şi el organizarea unei case ţărăneşti, inclusiv cu celebrul cuptor şi chiar covata. Peste tot se află obiecte vestimentare, dar şi obiecte gospodăreşti, unele vechi şi de un secol. În anexă se găseşte inclusiv războiul de ţesut, dar şi alte ustensile necesare în gospodăria ţărănească. În curte au fost amenajate toate anexele gospodăreşti ale ţăranului botoşănean din aceea perioadă. Este vorba despre şopron, dar şi mica fierărie ţărănească cu nicovală şi burduf autentic.
Colecţia de căruţe din şopron
În şopron se află toate uneltele de odinioară pentru pregătirea vinului, a untului şi a rachiului. Tot aici se află şi o adevărată colecţie de mijloace de tansport în lumea rurală. Este o colecţie unicat, structurată în funcţie de rolul pe care-l jucau aceste mijloace de transport în viaţa ţăranului moldovean. În primul rând este căruţa de mers la câmp. Are absolut toate accesoriile, inclusiv jugul sau cârligul de care stătea atârnat ceaunul. „Acel ceaun era folosit pentru a face mămăligă direct la muncile câmpului“, explică Elena Chiponcă. Alături de căruţă se află şareta, dar şi docarul folosit îndeosebi de medicul satului. Toate aceste piese sunt funcţionale şi autentice.
Interiorul casei ţărăneşti FOTO Cosmin Zamfirache
„Ne-au fost donate. Şareta a aparţinut ultima dată inginerului agronom de la CAP-ul Buhăceni şi a folosit-o constant. Docarul a aparţinut ultima dată medicului veterinar de la circumscripţia sanitar-veterinară Albeşti“, spune Elena Chiponcă. Alte exponate ale muzeului de etnografie din Trueşti au fost cumpărate de Elena Chiponcă de la urmaşii ţăranilor. „Toate exponatele sunt autentice şi provin din această zonă. În primul rând am preluat de la familie diferite obiecte. Ce nu am găsit, am achiziţionat din zonă, de la persoane care s-au desprins cu oarecare greutate de obiecte. Dar având în vedere că sunt expuse aici şi le revăd a fost o consolare. Ele au fost folosite odinioară în gospodărie“, spune Elena Chiponcă. În muzeu este şi o colecţie de unelte agricole, dar şi de fotografie veche, cu imagini rare şi unice din viaţa satului moldovenesc în perioada interbelică.
Livada cu meri
Muzeul din Truşeşti s-a născut dintr-o promisiune făcută mamei pe patul de suferinţă. În anul 2006, mama Elenei Chiponcă se stingea din viaţă. Ultima dorinţă a femeii a fost ca fiica ei să nu arunce sau să risipească munca ei de o viaţă, în special ţesături, dar mai ales ceea ce moştenise de la părinţii şi bunicii ei.
Elena Chiponcă FOTO Cosmin Zamfirache
„Am făcut o promisiune mamei, că nu-i voi înstrăina lucrurile. Le voi păstra să le arăt nepoţilor. Nu mi-a sugerat să construiesc un muzeu, dar eu m-am gândit că este nefiresc să arăt doar nepoţilor mei. Atunci m-am decis să construiesc un muzeu, să le arăt tuturor această zestre a ţăranului român“, spune Elena Chiponcă.
Botoşăneanca avea la dispoziţie doar un teren mlăştinos. Deşi nimeni nu i-a dat vreo şansă, Elena şi-a dus la bun sfârşit planul. „Am asanat mlaştina, cum am putut, cu sprijinul familiei, a prietenilor şi a hazardului. Apoi am construit de la zero, cu meşteri autentici, o casă ţărănească. Iar în cele din urmă am început să amenajez“, spune Elena Chiponcă.
O altă dorinţă a mamei sale a fost înfiiţarea unei livezi cu meri. Aşa că în curtea muzeului Elena Chiponcă a cultivat meri şi pruni. În solul fertil livada dă un rod bogat. „Strâng merele în coşuri şi le scot în faţa muzeului. Oricine trece poate să ia mere. Oamenii deja ştiu. Este păcat să se strice pe jos“, spune femeia. În 2007 muzeul era gata, realizat sub supravegherea unor etnografi precum Anglea Paveliuc Olaru şi Steliana Băltuţă. Muzeul a fost deschis vizitatorilor, iar Elena Chiponcă este curatorul şi administratorul acestuia. Nu percepe nicio taxă de intrare şi nu primeşte salariu. Elena Chiponcă are 64 de ani, a fost inginer agronom şi este pensionară.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri: