Cerşetorii din Botoşani i-au adus la disperare pe poliţiştii locali

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şeful Poliţiei Locale, Ioan Onuţu, s-a plâns astăzi reprezentatului Centrului Naţional pentru Integritate (CNI), Alexandru Cumpănaşu, că cerşetorii botoşăneni au vile şi conturi doldora de euro.

Cerşetorii botoşăneni au făcut averi din mila proverbială a oamenilor de bună-credinţă din oraş. Conturile în euro ale celor care întind mâna pentru un bănuţ i-au speriat pe poliţişti.

Cerşetorii numără zilnic câte 300 sau 400 de lei, se plimbă cu taxi, pendulând între Botoşani şi Suceava, în timp ce legea continuă să fie blândă cu astfel de practici. Această nemulţumire a fost ridicată de către şeful Polţiei Locale Botoşani, Ioan Onuţu, în cadrul întâlnirii de astăzi de la Prefectură, organizată de Centrul Naţional pentru Integritate (CNI).

„La aceste persoane care apelează la mila cetăţeanului am găsit sume  de 300-400 de lei. Locuiesc la hotel, fac naveta Suceava-Botosani cu taxiul. Aceste sume pe care le-am mediatizat, în condiţiile  în care un agent al Poliţiei  Locale are un salariu de 600 de lei, în conditiile în care Legea 61 nu-mi dă voie să confisc aceste sume şi rămân în continuare la persoana respectivă... nu mai vreau să comentez",a declarat Ioan Onuţu.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele