Botoşani: Urgenţele au golit rezerva de sânge

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Donatorii nu mai vin la Centrul de Transfuzii

Centrul de Transfuzii Sanguină abia mai reuşeşte să onoreze cererile spitalelor şi numai pentru urgenţe

Dacă în perioadele de vârf ale spitalelor, Centrul Sanguin de Trasfuzii înregistra deficit la anumite grupe de sânge, acum s-a ajuns la situaţia ca pentru toate grupele să fie donat mai puţin sânge decât este necesar intervenţiilor medicale.

"Nu mai sunt donatori. Persoanele care donau regulat aproape că au dispărut, chiar dacă se dau şi acele bonuri în valoare de 60 de lei. Avem deficit la toate grupele. Singurii care vin sunt rudele bolnavilor care au nevoie de operaţii", a declarat o angajată a Centrul de Transfuzii Sanguină.

Din cauza crizei de sânge s-a ajuns şi la situaţii când unele intervenţii medicale au fost amânate.

"Am avut cazuri pe secţia Medicală când am amânat transfuziile până s-a găsit donator. Noi am cerut mereu aparţinătorilor unui bolnav să doneze sânge, însă acum am ajuns să le cerem să vină cu persoane compatibile, aceeaşi grupă şi acelaşi RH. Acum se vine cu bonul eliberat de centrul de transfuzii în care se precizează şi pentru cine este sângele donat", a declarat directorul medical al Spitalului Judeţean, Mihaela Miler.

Mai multe detalii în ediţia de mâine a ziarului Adevărul de Seară.

Mai multe pentru tine:
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Celebrități pe care le-am pierdut în 2025. A fost un an negru la Hollywood!
Ce este blestemul Kennedy, care a lovit din nou. Detalii șocante, după ce și nepoata lui JFK a murit la doar 35 de ani, lăsând în urmă doi copii mici
Fructele pe care nutriționiștii le recomandă în luna ianuarie. Au proprietăți antiinflamatoare puternice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate