Botoşani: Străzi acoperite de polei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Străzi acoperite de polei

Şoferii au avut surpriza neplăcută să găsească în această dimineaţa străzile acoperit cu gheaţă.

La primele ore ale dimineţii, circulaţia autoturismelor a fost îngreunată de poleiul de pe carosabil. Potrivit drumarilor, temperaturile scăzute din noaptea trecută au favorizat formarea poleiului, iar materialele antiderapante împrăştiate nu au reuşit prevenirea acestui fenomen.

"La lumina farurilor nu îţi dai seama dacă e polei sau nu. Abia când frânezi vezi că mergi sania. Ar trebui să scoatem capul pe geam să strigăm: pârtieee", a declarat Ioan Maxim, taximetrist.

Societatea urban Serv a intervenit azi dimineaţă, doar pe trotuare şi pe pantele de la intrările în municipiu.

"Avem două sărăriţe cu 12 oameni ce acţionează pe trotuare şi la ora 8.00 a intrat în garaj un alt utilaj cu răspânditor ce a intervenit pe pantele din oraş. În funcţie de solicitări şi de decizia conducerii vom mai interveni", a precizat dispecerul Urban Serv.

Pe drumurile din judeţ se circulă în condiţii normale de trafic.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Frizerii spun adevărul pe care clienții nu vor să-l audă. 7 lucruri pe care le faci la salon și care îți enervează stilistul
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare