Botoşani: Primăria la mâna HSR

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consilierii locali au modificat regulamentul rutier. Acesta nu poate fi pus în aplicare fără acordul Hi Speed Recovery.

Municipalitatea vrea să modifice tarifele pentru blocare şi ridicare, însă acestea sunt deja stabilite prin vechiul contract şi nu pot fi modificate fără acordul părţilor.

Potrivit contractului dintre Primăria Botoşan şi Hi Speed Recovery, la obligaţiile concedentului se specifică: „să nu modifice unilateral clauzele contractului în afara clauzelor expres prevăzute de lege, decât cu notificarea prealabilă a concesionarului".

Vechiul regulament privind organizarea circulaţiei rutiere, activitatea de blocare şi ridicare face parte integrantă din contract, iar acest lucru este specificat în caietul de sarcini în baza căruia, firma HSR a câştigat licitaţia. În aceasta se precizează: „Serviciul public este concesionat de către Consiliul Local Botoşani către persoana juridică adjudecatară a licitaţiei în condiţiile regulamentului privind regimul parcărilor şi procedurile aplicabile vehiculelor parcate neregulamentar".

Consilierii locali sunt conştienţi că fără acordul HSR acest nou regulament nu va fi pus în aplicare.

„Am introdus nişte noi măsuri care ar fi trebuit să apară în caietul de sarcini", a fost intervenţia consilierului ocal Simion Drelciuc.

Mai multe detalii în ediţia de mâine a ziarului Adevărul de Seară.

Mai multe pentru tine:
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”