Botosani: PORTRET/ Cristina Cojocaru se face avocat cu folclorul în sânge

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Adolescenta cântă la pian şi fluier, iar talentul e moştenit. Visul ei se împarte între o carieră de avocat şi una de artist. Cristina Cojocaru s-a îndrăgostit de mică de pian, pasiunea fiindu-i insuflată de fratele ei care, pe lângă pian, cântă şi la saxofon, clarinet şi fluier.

Datorită lui, fata a cerut părinţilor să o înscrie la cursuri muzicale.

„La vârsta de şase ani am început pianul cu domnul profesor Marcel Dupu. Fratele meu Iulian incepuse pianul înaintea mea şi întotdeauna îl priveam cu admiraţie cum cântă şi cât de frumos se auzea. Atunci am rugat-o pe mama să mă înscrie şi pe mine la cursuri“, îşi aminteşte Cristina.

„În orchestră eram cea mai mică“

Ulterior, a învăţat să cânte şi la fluier, iar apoi a devenit membru al Orchestrei „Mugurelul“, ansamblu coordonat de Marcel Dupu. „Când am intrat în orchestră eram cea mai mică, dar m-am integrat foarte repede. De fie-care dată când urc pe scenă, publicul mă face să am încredere în calităţile mele, iar în astfel de momente tot ce îmi doresc este să-i încânt pe cei din faţa mea. Colegii şi prietenii mă admiră, sunt mândri de mine, iar acest lucru mă flatează“, a completat adolescenta. În afară de pasiunea pentru muzică, Cristina a reuşit să se remarce şi prin spiritul ei de echipă, fiind admirată de colegi şi îndrumătorul ei.

„Cristina este un copil talentat şi ambiţios, care priveşte lucrurile cu maximă seriozitate şi care se implică în rezolvarea problemelor colectivului din care face parte. Ce mai este de admirat la ea este că, pe lângă deschiderea pe care o are spre activităţile de voluntariat, Cristina este şi o elevă foarte bună la învăţătură“, a spus despre eleva sa Marcel Dupu.

Daniela Condurache i-a schimbat viaţa

Cristina îşi doreşte foarte mult o carieră muzicală, dar în acelaşi timp consideră că muzica trebuie să fie privită ca o pasiune şi nu ca un job. Din acest motiv, peste ani, se vede împărţită între cariera de avocat şi cea de artist.

„Îmi place foarte mult să cânt. Mi-aş dori să ajung printre cei mai mari artişti şi sper să pot cânta pe cele mai mari scene ale lumii. Însă vreau să urmez şi Facultatea de Drept pentru că mi-ar plăcea să fiu şi avocat“, a spus Cristina. Până în prezent, muzica i-a adus fetei premiul I la concursurile „Satule, mândră grădină“ şi  „Moştenire din bătrâni“.

Artista susţine că nu-şi poate imagina viaţa fără muzică şi că a reuşit să aibă performanţe datorită profesorul ei, dar şi a părinţilor care au susţinut-o în permanenţă. Printre cele mai importate momente din viaţa artistei se numără cele în care a cunoscut numele mari ale muzicii populare româneşti cu care a ajuns să colaboreze.

„Întâlnirea cu doamna Daniela Condurache a însemnat foarte mult pentru mine pentru că de atunci am început să colaborez cu dumneaei la numeroase televiziuni, împreună cu Dan Doboş, Cornelia Ciobanu, fratele meu Iulian şi Lorena Dupu“, a mai precizat tânăra artistă.

Profil

Născută: 26 mai 1995, Dorohoi.
Studii: Absolventă a Şcolii Nr. 8 „Mihail Kogălniceanu“ din Dorohoi.
Familie: Mai are un frate.

Întrebări şi răspunsuri

Care sunt artiştii tăi preferaţi?
Artista mea preferată este Adriana Ochişanu deoarece şi-a început activitatea artistică în prestigioasa orchestră „Lăutarii“, dirijată de Nicolae Botgros, cu care a înregistrat un variat repertoriu de cântece populare.

Care sunt cei mai înfocaţi fani ai tăi?
Începând de la bunicii mei, părinţii, colegii şi până la locuitorii oraşului meu.

Ce părere ai despre muzica din România?
Foarte bună deoarece românii, prin muzica şi talentul lor, au ajuns să cânte şi în cele mai îndepărtate ţări.

Ce-i place
„Îmi place foarte mult să-mi petrec timpul liber cu colegii de clasă, să ne plimbăm, să povestim. Ador drumeţiile şi excursiile cu grupul de prieteni. Îmi mai place dansul şi să fac sport precum tenis de câmp şi volei“, a precizat tânăra artistă.

Ce nu-i place
Nu-i plac oamenii care îşi uită rădăcinile şi cei care întorc spatele tradiţiei. Nu suportă oamenii care încearcă să fie altceva decât sunt doar pentru a se integra în societate.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi