Botoşani: PORTRET: Angela Paveliuc Olaru, cercetătorul obiceiurilor populare

Este printre cei mai buni specialişti în etnografie şi etnologie din ţară. A reuşit să aducă la viaţă obiceiurile din Botoşani şi le-a pus la preţ de cinste în Muzeul Etnografiei.

Angela Olaru şi-a dedicat toată viaţa pentru a redescoperi universul satului românesc, cu tot cu tradiţii, cântece, costume şi obiecte de mobilier. Şi-a asumat această obligaţie spirituală, de a nu da uitării acele datini, şi după zeci de ani de activitate poate spune că şi-a respectat întru totul cuvântul.

„Am locuit într-o casă veche, de aproape 100 de ani. Acolo aveam în interior acel cuptor cu horn, cu un spaţiu extraordinar de mare pe cuptor, unde mă refugiam de fiecare dată când mama îmi dădea câte o corecţie“,  mărturiseşte etnograful cum şi-a însuşit dragostea pentru tradiţii.

A descoperit specificul popular al Botoşaniului 

Şi-a început cariera într-unul din locurile ei favorite din ţară, Bucovina. Atenţia şi delicateţea cu care sătenii lucrau lemnul, şi „francheţea lor, de  oameni dintr-o bucată“ au făcut-o să îndrăgească zona. Mai mult, în 1967 a ajutat, împreună cu o echipă întreagă, la deschiderea Muzeului „Arta Lemnului“. Poate fi numită „bunica Botoşaniului“. A preluat conducerea Muzeului Judeţean şi a reuşit să înfiinţeze Muzeul de Etnografie din oraş.

„Am avut bucuria să-i redau acestui teritoriu statutul pe care-l merita, acela de zonă etnografică distinctă“, spune Olaru. Şi-a dat doctoratul în 1977 şi a demonstrat, în premieră, în faţa unei întregi comisii, că regiunea dintre Siret şi Prut poate fi considerată o zonă unică, cu tradiţii proprii. Mai mult, o altă dovadă a ataşamentului ei pentru oraşul de adopţie sunt mărturie numeroasele cărţi pe care le-a scris despre obiceiurile de aici.  

Mereu pe drumuri

Pentru o cercetare, spune că pleca vreme de câteva luni. Se ducea în cele mai îndepărtate sate şi cătune şi se integra printre locuitori, ca să le înţeleagă fiecare obicei. „De fiecare dată mă întrebam «de ce»? De ce au aceste motive florale? De ce folosesc aceste culori?“, cu setea-i nemărginită a ajuns până în Ţara Oaşului sau Porţile de Fier.

Pentru Angela Olaru,  redescoperirea unor obiceiuri înseamnă şi o călătorie în trecut. „Orice reîntoarcere în timp are informaţiile ei specifice, dar care sunt însoţite de o doză mare de nostalgie. Aceasta înseamnă regretul după nişte valori care astăzi nu mai sunt“.

Profil

Născută: 30 martie 1938, Alexandreni, Republica Moldova.
Studii: Facultatea de Filologie, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“, Iaşi.
Familie: Căsătorită.

Întrebări şi răspunsuri

Ce regretaţi la societatea de azi, făcând comparaţie cu tradiţiile şi obiceiurile de demult?
Regret acum tot ce înseamnă modernism. Acela care pătrunde în viaţa noastră, încercând să înlăture tradiţiile noastre. Am un regret pentru falsul care apare în recuzita Sărbătorilor, pentru grotescul care ţine de aceste Sărbători. 

Ce v-a atras la cultura bucovineană?
Te uimeşte faptul că, începând de la casă şi terminând cu ustensilele de uz casnic, toate au sculptate tot felul de motive ornamentale. Asta vine în ideea de a înfrumuseţa viaţa de zi cu zi.

Ce-i place
Doamna Olariu mărturiseşte că-i plac foarte mult copiii, cărţile, dar şi florile. Spune că este fără apărare în faţa „celor mici“.

Ce nu-i place
„Nu-mi place minciuna, prefăcătoria, falsitatea şi ostentativul. La mine, frumosul este egal cu simplitatea“.