Botoşani: PORTRET/ Anamaria Sarariu: „Pianul şi vioara mi-au colorat viaţa“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tânăra de 15 ani cântă de mică la cele două instrumente, îi place să danseze şi este pasionată de arhitectură. Anamaria a descoperit în clasa a III-a pianul şi crede că a fost „dragoste la prima vedere“.

„Atunci am auzit-o pe una dintre cele mai bune prietene cântând la pian. Am fost fermecată pe loc de acest instrument“, îşi aminteşte tânăra.

Dorohoianca a început să descopere tainele clapelor, iar mai târziu a fost atrasă de un alt instrument. „După doi ani de pian, am început să cânt şi la vioară, un instrument ce mi se părea fragil, dar şi complicat. La început mi s-a părut un pic greu, dar, odată ce am început să deprind din tainele mânuirii arcuşului, totul a căpătat o altă culoare“, spune artista.

A intrat în Orchestra „Mugurelul“

Tânăra a fost aleasă de  profesorul Marcel Dupu în Orchestra „Mugurelul“. „Visul meu pe atunci era să fac parte din familia «Mugurelul», să ajung la nivelul lor şi să tot urc“, mărturiseşte fata. Anamaria a obţinut împreună cu ceilalţi membri ai orchestrei numeroase premii, printre care locul I la Festivalul „Dorna, plai de joc şi cântec“ de la Vatra Dornei, trofeul Fesivalului Internaţional „Speranţa“ din Republica Moldova şi locul I la Festivalul „Căluşul românesc“ la Slatina.

Tănără îşi doreşte să devină tot mai bună în domeniul muzical şi visează la concerte pe marile scene ale lumii. Artistă îşi analizează performanţele după cel mai corect juriu: publicul. „Este un evaluator fidel al fiecărui performer, oferindu-i un feedback. Eu nu mi-am subestimat niciodată audienţa şi poate că de aceea, împreună cu Orchestra «Mugurelul», am fost mereu răsplătiţi cu ropote de aplauze“,spune  Anamaria.

În afară de muzică, tânăra mai este pasionată de dans şi desen. În viitor îşi doreşte o carieră care să-i valorifice latura artistică.

Profil

Născută: 6 martie 1995, Dorohoi.
Studii: Este elevă în clasa a IX-a la Colegiul „Grigore Ghica“ din Dorohoi.
Familie: Are o soră.

Întrebări şi răspunsuri
Care sunt artiştii tăi preferaţi?
Cei adevăraţi, autentici, a căror muzică a impresionat sufletele românilor ani de-a rândul. Unul dintre aceştia  este maestrul Nicolae Botgros, dirijorul ansamblului „Lăutarii“. Printre artiştii mei preferaţi se numără şi talentatul şi răbdătorul profesorul Marcel Dupu, mentorul meu.
Cum te simţi când urci pe scenă?
Mă simt copleşită de emoţii. Mă învăluie un sentiment greu de definit dar, în orice caz, plăcut, înălţător. În vremuri atât de tulburi ca acestea viaţa ar fi lipsită de sens fără singurul lucru care îi dă culoare: muzica.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști