Botoşani: PORTRET/ Alex Kvaşinschi: „Fără muzică viaţa ar fi alb-negru“

La doar doi ani după ce a pus mâna pe chitară a ajuns membru de bază într-o formaţie care cântă folk. Alexandru Kvaşinschi spune că şi-a investit în chitară surplusul natural de energie.

 „În copilărie n-aveam astâmpăr, trebuia să fac mereu o şotie şi-mi speriam de multe ori părinţii“, povesteşte amuzat Alexandru. Energia şi perseverenţa l-au adus în anii adolescenţei în rândul premianţilor la muzică.

„Maturitatea poate prematură te îndeamnă să-ţi găseşti calmul englezesc de care ai nevoie şi să îţi eliberezi stresul acumulat într-o pasiune, să faci ceva pentru care lumea să te aprecieze“, explică filosofic tânărul.

Îşi aminteşte precis prima lecţie de chitară, de pe 3 septembrie 2008. Cel care i-a pus chitara în mână este profesorul Liviu Ciulei. Pasiunea pentru muzică a început cu „o lecţie plicticoasă, cu alteraţii de note... cu game minore, majore“, relatează Alexandru.

Spune că dragostea pentru chitară a venit natural. „Nu mă consider un artist, nu sunt nici măcar muzician. M-am grăbit însă să ştiu să cânt la chitară, aşa că îi ceream domnului profesor tot mai multe ore“, precizează tânărul.

Premiat după câteva lecţii

După doar şapte ore de chitară, Alexandru a urcat pentru prima dată pe scena Teatrului „Mihai Eminescu“ din Botoşani, la concursul naţional „Folk fără vârstă“, unde a obţinut o menţiune. „A fost poate cel mai greu moment pentru că mă aflam pentru prima dată pe o scenă, în jurul căreia erau peste 300 de persoane. Totodată a fost poate şi cea mai frumoasă zi pentru că astfel mi-am făcut prieteni“, spune Alexandru.

Spune că doar publicul şi profesorii săi îi pot aprecia progresele, iar el ştie deja ce-şi doreşte ca artist. „Consider că un folkist nu este nimic altceva decât un om care, prin muzica sa, reuşeşte să trimită un mesaj publicului şi care speră să plece de pe acea scenă într-un ropot de aplauze sincere“, spune tânărul.

În ultimii doi ani, Alexandru pare că s-a „abonat“ la podiumul Festivalului de muzică pentru copii şi tineret „Tinere speranţe“, unde a luat premiile I şi II. Se mai mândreşte şi cu alte premii la concursuri naţionale, dar şi cu faptul că şi-a cumpărat toate instrumentele cu bani proprii.

Spune că-i place mai ales publicul care vine la spectacolele folk. „Sunt oamenii sătui de manelele ce se aud în fiecare seară de la vecinul de vizavi sau de muzica house din maşini“, explică artistul.

Solidar cu cei loviţi de ape

În afară de muzică, Alexandru s-a remarcat prin munca sa de voluntariat. Tânărul s-a oferit să dea o mână de ajutor celor asupriţi de ape, neputând sta nepăsător la suferinţa sinistraţilor. Împreună cu un grup de tineri din Dorohoi, Alexandru a înfiinţat o asociaţie: „Un ideal“, ce are ca scop promovarea tinerelor talente încă nedescoperite. O altă pasiune a dorohoianului este literatura, în special poezia cu care mai cochetează din când în când.

Profil

Născut: 31 octombrie 1991, Dorohoi.
Studii: Este elev în clasa a XII-a la Colegiul Naţional „Grigore Ghica“ din Dorohoi.
Familie: Este singur la părinţi.

Întrebări şi răspunsuri
Unde te vezi în viitor?
Îmi doresc să devin judecător. Cel puţin asta vreau acum. Vreau să termin liceul cu succes, apoi să mă îndrept spre Facultatea de Drept. Muzica va rămâne un loc de refugiu pentru mine, o lume proprie în care intri imediat ce atingi corzile chitării şi uiţi de toată presiunea adunată de-a lungul unei zile.
Ce înseamnă muzica pentru tine?
Muzica este un fel de drog.Îţi intră-n sânge şi nu-l mai poţi scoate. Simţi nevoia să ţii o chitară în mână, simţi nevoia să cânţi. Orice meserie ai avea, odată ce ai învăţat să cânţi la un instrument, nu-l mai poţi lăsa. Fără muzică viaţa ar fi alb-negru.

Ce-i place
Îi place să ajute oamenii din jur, îi plac calculatoarele şi tot ce ţine de IT. Cea mai mare plăcere rămâne însă muzica, fără de care lumea ar fi „asemenea vieţii unui surd, care din păcate simte doar vibraţiile muzicii“, spune artistul.

Ce nu-i place
„Detest persoanele care nu apreciază cultura şi care vin la un spectacol doar pentru a face gălăgie. Sunt poate o fire procustiană şi de aceea îmi place perfecţiunea...nu-mi place haosul care ne înconjoară“, a completat folkistul.