Botoşani: Pietonalul Unirii săpat şi de angajaţii Termica

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe lângă lucrările de reabilitare a pietonalului, de săptămâna viitoare vor fi schimbate şi ţevile de căldură. O parte din pavelele deja montate vor fi scoase, lucrările vor fi întârziate, iar disconfortul creat cetăţenilor va persista.

Nici bine nu au început lucrările de reabilitare şi modernizare a Pietonalului Unirii şi a Pieţei Revoluţiei, că termenul promis de către constructor a fost prelungit. Ba din cauza unor ţevi subterane sparte, ba din vina unor scăpări ale arhitecţilor, termenul de finalizare anunţat iniţial de constructor pentru 15 mai pare tot mai îndepărtat.


Începând de mâine, pe o porţiune din Pietonalul Unirii nu se va mai putea interveni din cauza unor lucrări care vor fi efectuate pe partea de transport şi distribuţie a agentului termic.


Scot pavelele montate


„Investiţia face parte din proiectul mare de modernizare a sistemului centralizat de energie termică. Reprezentanţii societăţii care va lucra pe Pietonal s-au întâlnit cu expertul nostru tehnic şi discută acum asupra soluţiei tehnice. Probabil că săptămâna viitoare vor începe lucrările“
, a declarat Sergiu Cracană, directorul tehnic al societăţii Modern Calor.


Constructorul care se ocupă de reabilitarea pietonalului se grăbeşte să finalizeze lucrarea pentru ca pe aici să poată trece Turul Ciclist al României care va sosi la Botoşani pe 6 iunie.


„Noi am discutat cu cei de la societatea care reabilitează pietonalul şi am cerut să nu se monteze pavele în zonele unde vom interveni. Este o lucrare care trebuie efectuată, iar termenele respectate. Vor fi şi cazuri unde vom scoate pavelele, dar altfel nu se poate
“, a adăugat Sergiu Cracană.
Singurii care au ştiut de toate lucrările care urmează să fie efectuate la Pietonalul Unirii sunt şefii municipalităţii. Edilii nu i-au informat însă pe constructori pentru ca aceştia să-şi poată planifica în comun lucrările.


„Dacă e vorba de o lucrare amplă, atunci cu siguranţă cei care se ocupă de reabilitarea pitonalului ar fi trebuit să îşi planifice lucrările în aşa fel încât să nu se suprapună cu lucrările Modern Calor. Din câte am aflat este vorba de o traversare a pietonalului în dreptul Bisericii «Sfânta Parascheva». Nu cred că lucrările de reabilitare vor fi afectate“
, a precizat viceprimarul Cătălin Alexa.


În cazul unui alt program de schimbare a conductelor din municipiu, traseele au fost lăsate neasfaltate timp de doi ani.

Mai multe pentru tine:
Legenda Grasei de Cotnari: Vița nobilă a Moldovei, un dar de la Matia Corvinul
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru bogați și personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Cum s-a născut mândria agriculturii socialiste românești. Utilajul de legendă pentru care tovarășii s-au dat de ceasul morții să „fure” modele din Occident
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Hemoragie post-partum tratată în Germania. „Fiecare minut pierdut scade dramatic șansa la viață”
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Ce nu s-a văzut la sfințirea Catedralei! Becali a pupat mătăniile, Băsescu a pupat blondele
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”
Nu i-a citit niciodată fiicei „Cenușăreasa”, iar acum a interzis complet internetul în casă!
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”