Botoşani, paradisul taxelor aberante

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Botoşănenii ajung să treacă pragul Finanţelor din motive din cele mai năstruşnice

Deşi nu există râuri navigabile, avem impozite pe bărci. De asemenea, edilii ne taxează de câte ori ne schimbăm adresa. Pe lângă taxele prevăzute de Codul Fiscal, primăriile au posibilitatea să introducă şi ele tot felul de taxe şi impozite, unele de-a dreptul aberante.

Suntem campioni absoluţi la taxe şi impozite, pe care trebuie obligatoriu să le plătim. Deşi instituţiile fiscale nu recunosc acest lucru, potrivit unui studiu făcut de Banca Mondială românii sunt puşi să plătească anual nu mai puţin de 540 de taxe şi impozite, care ne situează pe locul patru în lume la acest capitol. Spre exemplu, la Botoşani nu există nicio apă navigabilă, dar acest „amănunt“ nu a împiedicat Consiliul Local la a stabili o taxă pentru ambarcaţiuni.

Vâsleşti, nu vâsleşti, tot plăteşti

Fie că ai barcă cu vâsle sau cu motor, ori ambarcaţiuni de agrement, pe care fireşte nu ai cum să le foloseşti la noi în oraş, trebuie să plăteşti impozit la Primărie. Pentru o barcă cu vâsle se percepe o taxă anuală de 18 lei, iar pentru una cu motor 48 de lei.

În evidenţele Direcţiei de Taxe şi Impozite Locale (DTIL) apar doar doi botoşăneni proprietari de ambarcaţiuni, fiecare cu câte o barcă cu motor.

„Este adevărat că nu prea avem proprietari de ambarcaţiuni, însă trebuie să fim pregătiţi dacă vor apărea. Practic, a fost creată o perspectivă prin care să se poată impozita mijlocul de transport“, a declarat Dumitru Neamţu, directorul adjunct al DTIL. 

Taxă de aflare a adresei

O altă taxă „originală“ este cea percepută botoşănenilor care vor să-şi afle adresa unde locuiesc.  Mai exact, „taxa  pentru eliberarea certificatului de nomenclatură stradală şi adresă“, care este de 5 lei, se plăteşte atunci când primăria schimbă numărul sau numele străzii, iar cetăţenii trebuie să-şi preschimbe actele de identitate.

„Am fost nevoit să plătesc această taxă pentru că s-a schimbat numerotarea  la strada unde locuiesc şi nu mai corespundeau datele din buletin cu adresa. Trebuia să-mi deschid o firmă şi nu puteam să dovedesc că locuiesc la aceeaşi adresă“, ne-a declarat Tiberiu Andrei, administrator de firmă.

Am scăpat totuşi de birul pe apa de ploaie
Ploaia nu îi va mai arde la buzunare pe botoşăneni. Aşa-numita „taxă pe apa meteorică“, care reprezenta 16% din factura la apă, a fost eliminată anul trecut. Aceasta a fost contestată de numeroşi cetăţeni pe motiv că ar fi aberantă, întrucât nimeni nu putea fi considerat responsabil pentru cantitatea de precipitaţii căzută la Botoşani.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG