Botoşani: Nicolae Anton: “Jucăm meciul cu Botoşani”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În tur, elevii lui Cristi Popovici s-au impus cu 3-0

În ciuda problemelor financiare acute cu care se confruntă, echipa din Crâng va începe returul campionatului. Asta susţine antrenorul Nicolae Anton, care a precizat că cei din conducerea clubului i-au dat asigurări în acest sens.

Clubul buzoian a primit termen de încă o săptămână, să achite o parte din banii necesari stingerii litigiilor cu unii jucători şi anume Aziz şi Dias. Conform celor declarate de preşedintele Gloriei, Mihai Marin suma este de aproximativ 20.000 de euro. În caz contrar, gruparea buzoiană riscă neprogramarea în etapa a XIX-a şi implicit excluderea din Campionat potrivit regulamentului. Asta, deoarece Gloria mai are încă o neprogramare în prima rundă din tur.

"Şefii mi-au spus să stăm liniştiţi, fiindcă vom disputa meciul din deplasare cu FC Botoşani. Pregătim cu atenţie jocul şi chiar sunt optimist, chiar dacă ne lipsesc câţiva jucători de bază. Fizic stăm destul de bine, însă tehnico-tactic nu suntem la ce îmi doresc eu. Oricum, din cauza accidentărilor, voi fi nevoit să schimb şi sistemul de joc", a declarat Nicolae Anton.

Zilele acestea, Gloria Buzău încearcă să mai transfere încă doi jucători, fiind vorba despre un mijlocaş şi un atacant. Deocamdată, numele acestora nu au fost dezvăluite, oficialii clubului spunând doar că sunt fotbalişti cu experienţă.

Mai multe pentru tine:
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!