Botoşani: Îşi înnoiesc garderoba cu haine second-hand

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Botoşănenii care vor să-şi completeze anul acesta ţinutele de sezon preferă articolele vestimentare la mâna a doua. Produsele sunt de 10 şi chiar de 20 de ori mai ieftine decât cele din magazine. Amatorii spun că sunt foarte mulţumiţi şi de calitatea „noilor“ achiziţii.

Un pulover, o geacă din piele şi o pereche de blugi noi costă aproximativ 700 de lei, cheltuială pe care mulţi botoşăneni nu şi-o permit, mai ales când este echivalentă cu salariul. La second-hand însă aceste produse pot fi cumpărate cu mai puţin de 100 de lei şi, deşi nu sunt noi, calitatatea produselor îi mulţumeşte pe clienţi.

„De 180 de lei mi-am luat o haină de piele, o  geacă, un sacou şi trei pulovere. Şi soţului i-am cumpărat două pulovere. Dacă mă duceam prin magazine ca să le iau noi mă costa peste 1.000 de lei. Chiar dacă au fost purtate, hainele sunt bune, iar la vremurile astea nu ne permitem lucruri noi“, a spus Mihaela Cazacu, o botoşăneancă de 42 de ani care a completat garderoba de toamnă a familiei cu haine de la magazinele de tip second-hand.


Clienţi de toate vârstele


Spre deosebire de proprietarii magazinelor de haine noi, patronii punctelor second-hand se bucură de clienţi la fiecare minut. „În medie, vindem cel puţin un produs la 10-15 minute în majoritatea zilelor. Preţurile sunt foarte mici, iar produsele au o calitate invers proporţională cu preţul, cele mai multe produse fiind importate din Germania. Înainte, doar pensionarii ne mai treceau pragul, însă acum şi tinerii îşi fac cumpărăturile la noi“, a spus Gabi Butnaru, vânzătoare.

La vânătoare de branduri


Magazinele sunt vânate şi de către elevi care aşteaptă ca magazinele second-hand să fie aprovizionate cu marfă pentru a fi primii care pun mâna pe cele mai bune produse, reuşind să plătească 10 sau 20 de lei pe articole de firmă. „Dacă ştii la ce să te uiţi, când să te uiţi şi eşti puţin la curent cu noile tendinţe, cu îmbrăcămintea de mâna a doua poţi arăta mai ceva ca tipele care se îmbracă cu haine de fiţe şi plătesc sute sau chiar mii de euro. Eu mi-am cumpărat inclusiv o pereche de blugi de la Levi`s  şi un tricou Esprit care arătau impecabil de la second-hand“, a spus Cristina Huncă, o studentă din Botoşani.

Mai multe pentru tine:
Războiul dintre Gabriela Cristea și Cristina Șișcanu. Cele două, fină și nașă, acuzații grave în mediul online
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”