Botoşani: Fostul şef al PNA pus pe lista neagră a evazionistului Severin Tcaciuc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La o zi după eliberarea condiţionată din puşcărie,  Severin Tcaciuc a promis că se va răzbuna pe  fostul şef al Parchetului Naţional Anticorupţie (PNA). Ioan Amarie, fostul procuror şef al PNA, spune că-l va acţiona în judecată pe Tcaciuc pentru ultraj.

Pus în libertate de Tribunalul Botoşani, Severin Tcaciuc a trecut la contraatac. Omul de afaceri sucevean vrea să se răzbune pe cei care l-au băgat după gratii şi a făcut chiar şi o listă neagră cu nume sonore din justiţie, poliţie şi grada financiară. Primul pe lista lui tcaciuc a fost trecut fostul şef al PNA, procurorul Ioan Amarie, care în prezent ete pensionar şi locuieşte la Dorohoi.  

Citeşte şi:

Severin Tcaciuc este liber. Afaceristul a ieşit din puşcărie şi pleacă spre Viena (Video)

EXCLUSIV Suceava: Lista răzbunării lui Severin Tcaciuc (FOTO şi VIDEO)

Cel care mi-a făcut cel mai mare rău, mie, familiei mele şi statului român, este Ion Amarie, un cetăţean turmentat, care, prin metode politice a condus şi defunctul PNA apoi a ieşit pe uşa din spate cu un picior în fund şi s-a pensionat, cu o pensie de 20.000 de lei pe lună. Este un neica nimeni, un cetăţean care este o tristă amintire şi a magistraturii şi a poporului român." a spus Severin Tcaciuc, într-un interviu acordat Adevărului de Seară Suceava.

Ioan Amarie (foto), susţine că nu a intrumentat niciun dosar în care Severin Tcaciuc era inculpat şi că îl va acţiona în judecată pentru ultraj.

Nu am timp să intru în polemică cu toţi infractorii.  Anchetele au fost făcute după ce eu  am plecat de la Suceava la PNA, iar de cercetări s-au ocupat colegii mei de la Parchetul Suceava. PNA nu a avut legătură cu cazurile lui Severin Tcaciuc şi nu a existat nici un dosar pe numele lui care să fie instrumentat de PNA. Eu sunt pensionar de cinci ani şi el a fost condamnat ulterior. Ştie toată lumea că era căutat de Interpol. Ce face el acum se cheamă ultraj, infracţiune care se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la doi ani. Cu alte cuvinte, Severin Tcaciuc a săvârşit deja o infracţiune de ultraj împotriva mea şi îl voi acţiona în judecată pe cale legală. El fiind eliberat condiţionat trebuie să respecte anumite condiţii  pe care deja le-a încălcat. Îmi rezerv dreptul de a-l acţiona în judecată." a declarat în exclusivitate pentru Adevărul, fostul şef al PNA, Ioan Amarie.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?