Botosani: Copiii stranierilor întorşi la şcoală învaţă mai greu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Profesorii botoşăneni susţin că în România se face mai multă carte decât în Occident. Pentru a ţine pasul cu ceilalţi colegi, părinţii preferă ca odraslele lor să repete un an de şcoală.

 Peste 200 de copii care au învăţat în străinătate au fost reînscrişi într-o şcoală din Botoşani, din septembrie 2010. „Dacă în anii trecuţi veneau toţi înainte de 15 septembrie, acum solicită înscrierea şi în timpul anului şcolar. Asta denotă faptul că părinţii au rămas fără serviciu şi nu au altă variantă decât să se întoarcă acasă“, a spus Alexandra Hrincescu, inspector pe probleme educative la IŞJ Botoşani.

„Este nevoie de psiholog“

Profesorii susţin că majoritatea copiilor reîntorşi sunt sub nivelul colegilor lor din cauza diferenţelor de materie din sistemele educaţionale. „Am avut situaţii când, deşi copilul avea terminată o clasă în Italia sau Spania, părinţii şi-au dat seama că nu va face faţă cerinţelor noastre şi l-a reînscris în aceeaşi clasă. Sunt numeroase cazuri când aceşti copii nu se pot adapta nivelului educaţional de la noi. Am avut şi situaţii când a fost nevoie şi de intervenţia psihologului“, a mai spus Hrincescu.


Potrivit cadrelor didactice, în România materia este mai grea, iar un elev învaţă din clasele mici obiecte care în alte ţări se predau abia după gimnaziu. „Am fost în Franţa şi am văzut la o oră de matematică de clasa a XI-a că elevii lucrau cu scăderi, împărţiri şi extrageri de radicali. La noi, aşa ceva se învaţă în clasa a V-a şi acesta este motivul pentru care aceşti elevi întâmpină probleme când revin cu familiile în ţară“, a confirmat inspectorul şef adjunct Daniel Bucatariu.


Copiii nu ştiu româna


Unii părinţi spun că vina pentru „neadaptarea“ copilului la şcoală aparţine părinţilor.Mihaela Radu, mamă a trei copii, a trăit mai mulţi ani în Spania, unde a lucrat împreună cu soţul ei. Toţi copiii au început şcoala acolo, iar de doi ani au revenit în ţară şi sunt chiar premianţi la şcolile unde au fost reînscrişi.


„Fata cea mare este premiantă la Colegiul «Laurian», deci nu pot vorbi de neacomodare. Problema românilor plecaţi este că nu-i învaţă în casă pe copii să scrie şi să citească în limba lor maternă. Nu se ocupă de educaţia lor, iar când se reîntorc în ţară au probleme de comunicare. Copiii nu sunt slab pregătiţi pentru că acolo sunt printre cei mai buni la şcoală. Ei nu sunt oblişnuiţi cu sistemul nostru de învăţământ şi nu-şi cunosc limba pentru a se putea exprima“, a spus Mihaela Radu.

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete