Botoşani: Copii condamnaţi să trăiască în mizerie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Copiii vor rămâne internaţi în spital pentru îngrijiri medicale

Doi copii, unul de un an şi jumatate, iar celalalt de trei ani, au trăit  până astăzi în condiţii greu de imaginat. Plini de purici, păduchi şi alţi paraziţi, copiii au fost luaţi cu Poliţia de la o străbunică care trebuia să aibă  grijă de ei şi internaţi în spital. Mama lor este plecată la muncă în străinătate, iar tatăl este închis în puşcărie.

Protecţia Copilului a aflat de situaţia celor doi copii în urmă cu două săptămâni însă nu a putut face mare lucru pentru că nu i-a putut găsi. Iniţial, după ce mama lor a plecat la muncă în Germania,  copii au fost lăsaţi în grija unui unchi. Ulterior, acesta i-a abandonat şi de câteva luni o străbunică a lor ce locuieşte într-o baracă insalubră la marginea oraşului  şi care are  80 de ani, a ajuns să aibă grijă de micuţi. Abia astăzi, asistenţii sociali de la Protecţia Copilului au reuşit să afla unde locuieşte bătrâna.  

Cu ajutorul Poliţiei Locale micuţii au fost luaţi de cei de la Protecţia Copilului şi duşi cu o ambulanţă la Spitalul de Copii Botoşani. „ Imobilulul unde au fost găsiţi se află într-o stare avansată de degradare şi nu intruneşte sub nicio formă condiţiile igienico-sanitare pentru creşterea celor doi copii. Sunt ciupiţi de purici şi prezintă multe endeme. Nu au fost dusi niciodată la medic. Din momentul în care am început sa monitorizam situaţia, strabunica a plecat de la domiciliu şi de 10 zile poartă cei doi copii pe la diverse imobile şi se adapoşteste pe unde poate", a spus  Sebastian Lemne, asitent social în cadrul  DGASPC Botosani.

 La internarea copiilor,  bătrâna a făcut un adevărat scandal şi s-a opus ca cei doi copii să fie îngrijiţi de medici.  Medicii au rămas fără cuvinde după ce au examinat copiii.  „Copilul mic are o hernie ombilicală reductibilă şi multiple hemangioame care trebuie investigate şi o afecţiune respiratorie uşoară. Acelaşi lucru şi pentru copilul mai mare care prezintă o afecţiune respiratorie şi pentru care va trebui un tratament în spital. Se vede clar ca sunt copii care aveau nevoie de mult mai multă îngrijire. De ei are grijă strabunica pentru ca bunica nu a dorit să îşi asume răspunderea.  Cred că nu au mai făcut baie de cel puţin două săptămâni",  a spus medicul Tamara Ciofu de la Spitalul de Pediatrie Botoşani.  Se pare că vecinii femeii de 80 de ani sunt cei care au sesizat  Protecţia Copilului de condiţiile în care trăiesc cei doi micuţi.

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”