Botoşani: Consilierii locali nemulţumiti de activitatea Poliţiei Comunitare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consilierii locali sunt nemulţumiţi de faptul că o treime din activitatea Poliţiei Comunitare se desfăşoară prin punerea în aplicare a regulamentului de blocare şi ridicare a maşinilor parcate neregulamentar.

Aceştia şi-au exprimat nemulţumirea imediat după ce a fost prezentat raportul de activitate al Poliţiei Comunitare pe trimestrul I pe anul 2010.

"De multe ori am fost acuzaţi de faptul că lucrăm cu HSR. Doar dacă se primesc sesizări se deplasează un echipaj al Poliţiei Comunitare, constată fapta şi apoi anunţă firma HSR pentru a bloca sau debloca maşina, după caz. Nu avem niciun contract cu HSR", a declarat Ioan Onuţu, directorul Poliţie Comunitare Botoşani.

Consilierii locali s-au arătat nemulţumiţi şi de lipsa poliţistilor comunitari din cartierele marginaşe ale oraşului.

"Nu putem acoperi întreaga suprafaţă a municipiului Botoşani, nici nu putem face faţă tuturor cetăţenilor. Noi nu desfăşurăm acţiuni de pândă, ci acţionăm la solicitările cetăţenilor şi suntem obligaţi să intervenim", a replicat şeful Poliţiei Comunitare Botoşani.

Aflaţi experimentul unui consilier local vis-a-vis de activitatea de ridicat maşini în ediţia de mâine a ziarului Adevărul de Seară.

Mai multe pentru tine:
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune