Botoşani: Cicliştii au fost primiţi cu gropi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Slalom printre pavelele distruse de pe bulevard

Întreaga etapă a patra a Turului Ciclist al României a fost văduvită de condiţiile jalnice a drumurilor ce au făcut parte din traseu.

Primii 49 de kilometri au fost străbătuţi cu autocarul de cătreciclişti pentru că drumul dintre Vaslui şi Roman este aproape impracticabil. Nici la finish, cicliştii nu au beneficiat de condiţii mai bune, o parte dintre pavelele de pe Bulevardul Mihai Eminescu fiind crăpate.

După ce a evitat gropile din carosabil, în etapa de ieri, olandezul Peter Merx a reuşit să treacă primul linia de sosire. El a fost urmat de  bulgarul Vladimir Koev, câştigătorul de anul trecut a „Micii Bucle" şi moldoveanul Sergiu Ciobanu.

Deşi nu s-a aflat printre primii trei, românul Andrei Nechita rămâne lider în clasamentul general, el reuşind să-şi mărească avantajul faţă de principalul urmăritor.

Gavrilă Vasilescu, preşedintele de onoare a Federaţiei Române spune că şi în următorii ani „Mica Buclă" nu va ocoli municipiul.

„Este a şasea ediţie şi Botoşaniul va fi în cărţi şi în anii următori fără niciun fel de probleme. Faptul că trece turul prin Botoşani este foarte bine. Concurenţa e mare şi din ce în ce mai mare în legătură cu startul, cu sosirile. Botoşaniul va fi pe la mijlocul turului pentru că mă gândesc acum să-l duc şi la Iaşi", a spus Gavrilă Vasilescu.

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”