Botoşani: ATENŢIE! În această noapte se întrerupe apa în mai multe cartiere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nova Apaserv a anunţat că va sista furnizarea apei  în noaptea de luni spre marţi, între orele 22.00-4.00, în zona Stadionului Municipal și străzile Armoniei, Vânători, Ana Ipătescu, Calea Naţională, Mihai  Eminescu.

UPDATE:

Nova Apa Serv va întrerupe apa şi  în zilele de 5, 7, 11 aprilie în cartierul  Rotunda, zona cuprinsă între străzile George Enescu, Mihail Kogălniceanu și Primăverii. Apa va fi sistată în intervalul orar 9.00-15.00  din cauza lucrărilor de montaj vane, prevăzute în proiectul ,,Lucrări pentru reabilitarea rețelelor de distribuție a apei și de canalizare în Botoșani" din cadrul programului ISPA.

Sistarea furnizării apei în aceste zone ale oraşului este cauzată de lucrările de branşare la conductele noi montate prin programul ISPA la rețeaua de alimentare cu apă.

Echipele SC Nova Apaserv SA vor interveni şi pentru reparația unei vane situată în căminul localizat în intresecția străzilor Calea Națională și Uzinei.  Aşadar, lipsa apei se va resimți în toată zona Calea Națională ( de la E-ON până la PETROM pe Iașului), bulevardului Mihai Eminescu, cartierele Marchian, Independenței, Săvenilor, Miorița şi  Stejari.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro