Botoşani: APIA eliberează fermierilor adeverinţe pentru împrumuturi bancare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fermierii pot accesa credite începând de azi

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează beneficiarii plăţilor naţionale directe complementare (PNDC) în sectorul zootehnic, la specia bovine, că eliberează adeverinţe pentru cei care intenţionează să acceseze credite de la bănci.

Aceste credite reprezintă un instrument creat pentru a ajuta financiar fermierii până la primirea la termen, potrivit legislaţiei în vigoare, a primei pe exploataţie pentru bovine la care sunt îndreptăţiţi. Opţiunea de a solicita creditul aparţine integral fermierului. Până la această dată, APIA a încheiat convenţii cu două bănci comerciale şi anume CEC Bank şi Raiffeisen Bank.

Potrivit convenţiei, la solicitarea scrisă a fermierului, APIA va elibera o adeverinţă de „Înregistrare Fermier" prin care confirmă că beneficiarul a depus cererea de plată pentru PNDC - sectorul zootehnic, la specia bovine, pentru anul 2010,  că s-au efectuat verificările administrative asupra cererii de plată,  numărul de animale eligibile pentru prima pe exploataţie şi că fermierul nu face obiectul excluderilor de la plată la data emiterii adeverinţei.

Înainte de a solicita adeverinţa de la APIA, fermierul trebuie să solicite băncii de la care doreşte să acceseze creditul pentru PNDC, o adeverinţă în care banca să specifice contul de credit în care APIA va vira suma cuvenită solicitantului.

 „Menţionăm faptul că banca are dreptul de a impune, pe lângă o serie de adeverinţe sau acte doveditoare necesare dosarului, propriile condiţii de creditare, stabilite de către creditor şi aprobate de către Banca Naţională a României. Aici sunt incluse şi garanţii.", a declarat Ioan Serediuc, purtător de cuvânt al APIA Botoşani.

Plăţile naţionale directe complementare în sectorul zootehnic, la specia bovine, reprezintă prima pe exploataţie, în cuantum de 410 lei/cap de bovină.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?