Amintirile veteranilor despre ”marşul cel lung” şi prăpădul lăsat de ruşi în drumul lor prin judeţul Botoşani
0Pentru botoşănenii care au trăit şi luptat în cel de-al doilea război mondial, ororile războiului sunt o amintire vie. Mulţi veterani rămaşi şi după 90 de ani în viaţă îşi mai aduc aminte suferinţele camarazilor, viaţa de pe front, dar mai ales umilinţa ocupaţiei de către armatele străine. Cea mai vie amintire este cea a trecerii armatei sovietice pe teritoriul judeţului şi apucăturile soldaţilor ruşi.
Generalul Gheorghe Jalbă are astăzi 94 de ani. În 1944, avea 24 de ani ani şi lupta în regimentul 16 de infanterie. Venise după luptele din Rusia , iar în aprilie 1944, ruşii au forţat linia Prutului şi după mai multe victorii au intrat în judeţele Suceava şi Botoşani.
Restul ţării era ocupat încă de trupele germane şi româneşti. Pe 7 aprilie 1944, blindatele sovietice, cu trupele căzăceşti,siberiene şi multă infanterie au intrat în Botoşani. Gheorghe Jalbă îşi aminteşte şi astăzi de ”marşul cel lung” cum îi spun veteranii.
Comandanţii le-au dat ordin să se retraga din calea ruşilor. Au străbătut pe jos peste 350 de kilometri, în marş forţat. ”Dacă cădeam prizonieri la ruşi nu era bine. Ne aşteptam lagărele de muncă. Mai bine mureai în luptă. Am plecat în marş până la Râmnicu Sărat, ne retrăgeam. Făceam câte 40 de kilometri pe zi şi mai rugam pe oameni să ne dea de mâncare să ne cazeze. Ne întrbau speriaţi dacă vin ruşii. Se auzea că nu se poartă prea bine nici cu populaţia civilă”, spune Gheorghe Jalbă.
Veteranul a auzit însă de poveşti din spatele frontului. Când au trecut prin Botoşani, generalul a auzit de lar ude că ruşii nu s-au comportat crud cu populaţia locală, nici nu ar fi avut timp, era grăbiţi să ajungă pe front.
”Nu s-au comportat foarte rău cu populaţia locală. Mi-au povestit rudele după ce ne-am reîntâlnit. Am auzit că în alte părţi au fost şi atroctiăţi. Dar prin Botoşani erau doar întrecere. Se grăbeau să cucerească linia de fortificaţii de la Târgu-Frumos-Paşcani-Podu Iloaiei. Porţiune apărată de soldaţi români şi germani. În municipiul Botoşani dealtfel nici nu prea au mai rămas mulţi oameni în oraş, s-au retras în spatele frontului. Tancurile ruseşti au trecut chiar prin centrul oraşului. Mai ridicau copii pe tancuri, vorbeau cu fetele”, spune generalul Jalbă.
Pentru ţărani şi gopodăriile lor, trecerea ruşilor a fost un adevărat prăpăd. Luau ce apucau din mers. Pe mulţi oameni i-au sărăcit. ”Mi-au povestit familia mea de la ţară, când m-am întors. Luau ce apucau din mers. vaci, oi. Mâncarea era preferată.Era o armată mare care se hrănea din teritoriile ocupate. Într-un sat din Botoşani povesteau femeile, au luat ouăle de la patru case, le-au spart, le-au băgat într-un ceaun şi au făcut o fiertură ciudată. La alţii le-au luat şi le-au fript porcul direct în curte. În schimb să ucidă sau să rănească populaţia din Botoşani nu am auzit.”, adaugă generalul Jalbă.
Un alt veteran, ajuns la venerabila vârstă de 100 de ani,Vasile Chiponcă din Băbiceni a lupta la cotul Donului şi la Odessa. A auzit şi el poveşti din spatele frontului. ”Luau mâncarea la oameni. Cei care nu plecau cu vitele sau oile, rămâneau fără ele. Nu prea au stat ei la Botoşani. Au trecut că aveau treabă pe front. Au sărăcit lumea, că le lua din ogradă tot. Mâncarea era de căpătâi. Dar dacă găseau o haină bună, o luau şi pe aia”, spune Vasile Chiponcă.
Dealtfel în Botoşani există o legendă urbană, contestată de mulţi istorici, prin care la venirea ruşilor, populaţia evreiască, singura rămasă în oraş în faţa ruşilor ar fi proclamat la îndemnul Annei Pauker o republică evreiască la Botoşani. În orice caz, pe străzile Botoşaniului, tanchiştii ruşii care ieşeau din celebrele T 34 erau omeniţi de cei rămaşi în oraş.
Primeau, bere, rachiu sau câte ceva de mâncare. Există însă şi poveşti cu atrocităţi dure, îndreptate în general împotriva femeilor lăsate singure de bărbaţii care luptau pe front. Nu a mai rămas aproape nimeni în viaţă care să spună ce s-a întâmplat şi ce suferinţe au îndurat. Multe femei evitau să povestească bărbaţilor întorşi de pe front, ceea ce păţeau.
citiţi şi: