Alarmant! Numărul boşănenilor îmbolnăviţi de sărăcie şi stres este din ce în ce mai mare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tot mai mulţi botoşăneni ajung în faţa Comisiei de eveluare a persoanelor adulte cu handicap cu boli provocate de greutăţi.

Stilul de viaţă al botoşănenilor îşi pune serios amprenta pe sănătatea acestora. Tot mai mulţi oameni se îmbolnăvesc  din cauza stresului şi a limentaţiei necorespunzătoare. Iar mulţi dintre ei ajung chiar să obţină certificate de handicap. 

„În ultima perioadă au apărut foarte multe cazuri de afecţiuni de cancer şi afecţiuni psihice care se încadrează la grad de handicap. Dacă înainte erau trei-patru cazuri pe lună, acum avem trei+patru+cinci, chiar şi mai multe pe şedinţă . Practic s-au triplat sau chiar au crescut de patru ori  număru acestor afecţiuni. Punem pe seama stresului a alimentaţiei nesănătoase, pe seama vieţii grele cu care se confruntă populaţia din judeţ. Este un semnal de alarmă pe care vreau să îl trag, în sensul că trebuie reaşezate aceste criterii şi pe aceste afecţiuni”, a declarat Nicolaie Macovei, seful Comisiei de Evaluare a Copiilor cu dizabilităţi şi a persoanelor adulte cu handicap din cadrul Direcţiei generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Botoşani. 

Deputatul PSD, Tamara Ciofu susţine că doreşte modificare legii persoanelor cu handicap. În acest sens, parlamentarul botoşănea a depus un amendament la lege prin care solicită ca şi persoanele cu afecţiuni degenerative grave, precum Alzhmeier, Parkinson sau Osteoporoză să beneficieze de certificate permanente şi să nu mai fie chemate periodic la reevaluare. 

Citeste si: Alungă stresul cu ajutoare din natură

                  Top 10 alimente pe care le consumăm zilnic şi ne scurtează viaţa. De ce pâinea, carnea, brânza, roşiile şi sucurile ne duc la cancer, diabet sau obezitate

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO