Vot întrerupt într-o secţie unde un tânăr ar fi pus în urnă două buletine pentru primar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oamenii au ieşit la vot

Procesul electoral a fost întrerupt, duminică, pentru aproape o oră, la Secţia de votare nr.1 din Feldru, judeţul Bistriţa-Năsăud, după ce un tânăr ar fi pus în urnă două buletine de vot pentru funcţia de primar, fiind făcute cercetări în acest caz.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, duminică, de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Bistriţa-Năsăud, un tânăr în vârstă de 25 de ani din localitatea Feldru a fost surprins, la Secţia nr. 1 din localitate, de membrii comisiei de votare în timp ce încerca să introducă în urnă două buletine de vot pentru funcţia de primar, anunţă Mediafax.

"Procesul electoral a fost întrerupt şi se efectuează cercetări pentru a se clarifica împrejurările prin care buletinele de vot au intrat în posesia acestuia", se arată în comunicat.

Contactat telefonic, preşedintele BEJ BN, judecătorul Reghina Berari, a declarat că reprezentanţii Secţiei de votare nr. 1 Feldru i-au spus că i-au înmânat tânărului respectiv patru buletine de vot şi nu ştiu de unde mai avea acesta încă unul sau dacă era într-adevăr buletin de vot.

"A introdus buletine în cele patru urne, iar în cea pentru primar a introdus de două ori. Nu ştim dacă a introdus două buletine sau o hârtie oarecare. Se fac cercetări. Oricum, de la comisie a primit doar patru buletine. Scrutinul a fost întrerupt timp de 55 de minute", a declarat Berari.

Primarul comunei Feldru, Ştefan Sângeorzan (PSD), candidat la un nou mandat, a declarat corespondentului MEDIAFAX că tânărul vinovat de această faptă este angajat al unui candidat PDL la o funcţie de consilier local.

"A venit cu buletinul de acasă şi l-a introdus în urnă. E angajat al unui candidat PDL la funcţia de consilier local", a spus el.

Rezultate alegeri locale

Duminică vei putea afla, pe adevarul.ro, cum se decide soarta oraşului şi judeţului tău: rezultate alegeri locale 2012, incidente în timpul alegerilor, sondajele exit poll prezentate de televiuni, declaraţii ale învingătorilor şi perdanţilor, informaţii inedite despre alegeri locale şi candidaţii din acest tur de scrutin. Urmăreşte ştirile despre alegeri şi comentează rezultatele alegerilor locale împreună cu jurnaliştii şi cititorii adevarul.ro.

Citeşte aici detalii despre toţi candidaţii din toate judeţele României şi urmăreşte pe paginile locale rezultatele alegerilor locale.

„Adevărul" îţi prezintă candidaţii din toate judeţele din România

Mai multe pentru tine:
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Zi tristă la Casa Regală română! Fiicele Regelui Mihai s-au reunit în lacrimi și durere