Vezi pentru ce este acuzat primarul din Prundu Bârgăului de abuz în serviciu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ilie Avram este cercetat pentru abuz în serviciu

Primarul comunei Ilie Avram alături de contabilul, secretarul şi referentul silvic ai Primăriei sunt cercetaţi pentru abuz în serviciu şi crearea unui prejudiciu de aproximativ 317.000 de lei statului. Cei patru au ajuns pe mâna procurorilor după ce o persoană care avea cunoştinţă de caz a făcut o sesizare în 2010.

Lista faptelor pentru care este cercetat primarul este foarte lungă, capul de afiş fiind ţinut de achiziţionarea a două autobasculante la preţuri foarte mari, neîncasarea unor chirii de la diferiţi agenţi economici, nerespectarea Hotărârilor de Consiliu Local şi plata indemnizaţiilor de consilieri locali unor persoane care nu au asistat la şedinţe.

Dosarul în care sunt cercetaţi primarul Ilie Avram, secretul Virginiea Capotă, contabilul Macedon Vrăsmaş şi referentul silvic din cadrul primăriei, Gheorghe Ruscău a ajuns marţi pe mâna procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa Năsăud, după ce a fost declinat de IPJ BN,  deoarce era vorba de fapte de corupţie care nu sunt de competenţa poliţiştilor. Obiectul dosarului este cheltuirea nejustificată a unor fonduri publice, iar valoarea totală a prejudiciului este de 316.676 lei.

A cumpărat buldoexcavatoare pe care nu le foloseşte

Procurorul şef al secţiei penale din cadrul Tribunalului Bistriţa-Năsăud, Angela Sângeorzan declară că în cazul în care vor fi găsiţi vinovaţi, cei patru riscă pentru faptele comise închisoare de la 3 la 15 ani. „Cei patru sunt cercetaţi pentru că au cumpărat două autobasculante la preţuri foarte mari, au închiriat utilaje care nu sunt utilizate în prezent în fapt, dar se plătesc chirii pentru acestea. De asemenea se refuză predarea unor amplasamente către societăţile comerciale care au efectuat lucrări de apă şi canalizare în localitatea Susenii Bârgăului", prezintă procurorul.

Alte acuzaţii care i se aduc primarului sunt referitoare la refuzul de îndeplinire a hotărârilor Consiliului Local, refuzul constituirii de parte civila în dosare instumentate de poliţişti referitoare la prejudicii cauzate de angajaţi ai Primăriei precum şi plăţi nejustificate pentru realizarea spitalului din comună. „De asemenea nu se încasează la buget taxe ce trebuiau percepute de la Asociaţia Crescătorilor de Taurine sau chirii de la cei care utilizează cu chirie anumite garaje ale primariei", adaugă Angela Sângeorzan.

A plătit indemnizaţii consilierilor absenţi

Procurorii îi cercetează pe primar şi cei trei funcţionari publici şi pentu plata unor indemnizaţii către consilieri locali care nu au participat la şedinţele de CL şi prin urmare nu trebuiau să beneficieze de aceşti bani. Tot în acest dosar se reţine şi stornarea pe nedrept a unor penalităţi provenind din neachitarea de facturi de la patru societăţi comerciale.

Dosarul pe numele lui Ilie Avram a fost deschis anul trecut după ce un cetăţean din Prundu Bârgăului a sesizat Parchetul şi Poliţia cu privire la neregulile realizare de acesta, iar ulterior Curtea de Conturi a realizat un audit financiar în Primărie. „Referitor la prejudiciu aş spune că Camera de Conturi Bistriţa a efectuat un control la nivelul primăriei şi a întocmit un raport de audit financiar în luna februarie 2011 rezultând din acesta un prejudiciu de 197.782,87lei. Însă, faptele ce constiutie obiectul dosarului presupun un prejudiciu de 316.676,42 lei", a încheiat Angela Sangeorza.

Primarul Ilie Avram se află în aceste zile la Bruxelles alături de o delegaţie a primarilor PSD şi nu a putut fi contactat.

Mai multe pentru tine:
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”