Urologul şef al Bistriţei cercetat pentru luare de mită

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Medicul urolog Dan Ştefănescu a fost surprins ieri în flagrant în timp ce lua mită 400 de lei de la un pacient al său. Procurorii îl cercetează penal pentru luare de mită şi în cazul în care va fi găsit vinovat riscă o pedeapsă cu închisoarea între 3 şi 12 ani.

Flagrantul a fost instrumentat luni, 7 februarie  în Spitalul Judeţean de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud. Purtătorul de cuvânt al Parchetului, Angela Sângeorzan a declarat astăzi  că medicul urolog a fost denunţat de un pacient, care a ajutat la instrumentarea flagrantului: „Acţiunea a fost realizată în urma unui denunţ împotriva doctorului Ştefănescu făcută de un pacient care a reclamat că doctorul i-a pretins 400 de lei pentru a îi pune un diagnostic cu care să se prezinte la Comisia de expertiză". Potrivit purtătorului de cuvânt este vorba de un pacient din zona rurală, bolnav cronic, aflat în gradul doi de invaliditate şi care se afla sub supravegherea medicală a doctorului Ştefănescu de zece ani, iar adeverinţa era necesară pentru păstrarea sa în grupa 2 de invaliditate

UPDATE: Şeful secţiei de Urologie a Spitalului Judeţean cercetat pentru luare de mită

Cercetat din nou pentru luare de mită

„Medicul este cercetat acum pentru luare de mită, infracţiune care se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 12 ani. Deocamdată medicul nu a fost audiat, va veni la audieri cu avocatul său", a mai precizat procurorul. Potrivit acestuia medicul Ştefănescu a mai fost cercetat pentru aceleaşi fapte în urmă cu mai mulţi ani, însă atunci s-a dispus neînceperea urmăririi penale. Procurorul a adăugat că, fiind vorba de o sumă mică nu s-a dispus reţinerea şefului de secţie, însă că nu este exclus, în funcţie de evoluţia cercetărilor şi obţinerea de noi probe, ca procurorul de caz să recurgă la o asemenea măsură.

Potrivit pacienţilor săi, urologul bistriţean a fost prezent în această dimineaţă la spital, dar nu a făcut vizita de dimineaţă, plecând foarte repede din spital. Contactat telefonic, Dan Şteănescu nu a dorit să stabilească o întâlnire cu reporterii Adevărul de seară şi nici să comenteze în vreun fel ce s-a întâmplat ieri. „Sunt foarte ocupat azi şi nu am timp să mă întâlnescu cu dumneavăastră. La telefon nu discut ceea ce s-a întâmplat", a declarat şeful secţiei de urologie din cadrul Spitalului Judeţean Bistriţa.

Instanţa va decide

Doctorul Mircea Gelu Buta, directorul Spitalului spune că nu a ştiut de flagrant şi atâta timp cât nu exist o hotărâre judecătoreasc să spună că e vinovat sentinţă pe numele colegului său nu se poate lua nicio măsură împotriva acestuia. „Şi-a luat trei zile concediu de odihnă pentru a-şi gestiona problemele pe care le are, iar apoi vom vedea în continuare ce se va întămpla. Până nu există o sentinţă judecătorească noi nu putem lua nici decizie în privinţa lui. În această situaţie este vorba de o posibilă încălcare a contractului juridic dintre medic şi pacient, susţine Buta.

Mai multe pentru tine:
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța