Unde ne scăldăm vara asta în judeţul Bistriţa-Năsăud

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Niciun ştrand nu este deschis deocamdată în Bistriţa, spun autorităţile, însă oamenii se pot răcori pe malul Bistriţei, dar şi la Băile Figa, unde oamenii pot găsi nu doar piscine cu apă dulce, ci şi cu apă sărată, dar şi o plajă ca la mare.

Reprezentanţii Primăriei Bistriţa spun că momentan nu este niciun ştrand deschis în oraş. „Ştrandul municipal se va deschide la mijlocul lunii iunie. Acum mai trebuie făcute câteva lucrări de reamenajare. Intrarea va costa 5 lei pentru adulţi, respectiv 3 lei pentru copii", afirmă purtătorul de cuvânt al Primăriei Bistriţa, Mihai Ruşti.

Cei de la Direcţia de Sănătate Publică Bistriţa-Năsăud (DSP BN) zic nu au primit nicio solicitare de avizare din partea ştrandurilor. „În fiecare an, ştrandurile ne trimit o cerere scrisă prin care noi le acordăm un aviz, aviz din care reiese că îndeplinesc toate condiţiile sanitare de funcţionare. Momentan, nici ştrandul municipal, nici baza de agrement MHC nu au trimis nimic", declară directorul adjunct al DSP BN, Doina Petri.

Pe plaja de la Băile Figa

Bistriţenii pot scăpa de stresul cotidian şi se pot relaxa pe plaja de la Băile Figa, care e una dintre cele mai recente staţiuni balneo-climaterică din ţară. Oferta de servicii la Complexul Balnear Băile Figa este vastă: de la piscina cu apă sărată de lângă plaja cu nisip de pe malurile Someşului, piscinele cu apă dulce, spaţiul în aer liber pentru „şedinţele" gratuite cu nămol, centru spa cu jacuzzi, dar şi terenuri de sport (tenis şi fotbal) pentru cei ce vor să facă mişcare.

Administrația locală din oraşul Beclean spune că tarifele practicate la Băile Figa nu se vor mări anul acesta şi vor rămâne cele din 2011. Biletul de intrare costă 5 lei de luni până joi inclusiv, respectiv 10 lei în weekend. Pentru o oră de fotbal se plăteşte 15 lei, pentru una de tenis - 5 lei, pentru o oră de fitness - 1 leu, pentru 20 de minute în jacuzzi sau la saună - 1 leu (în weekend, aceste preţuri se dublează).

Mai multe pentru tine:
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Prima Doamnă din Oman primește o distincție fără precedent! I-a fost înmânată chiar de soțul ei, sultanul Haitham bin Tarik Al Said
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”