Un tânăr bistriţean a murit după o bătaie în faţa unui bar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Paul Rus, un tânăr de 22 de ani din Bistriţa a fost bătut azi noapte în parcarea unui club din Bistriţa, iar după ce a ajuns la spital a decedat în urma rănilor suferite.

Poliţia a fost anunţată de către Spitalul Judeţean de faptul că un tânăr de 22 de ani. Paul Rus s-a prezentat la spital cu răni grave în jurul orei 03.30, dimineaţa, iar două ore mai târziu acesta a decedat la spital. Tânărul a fost primit la Unitatea de Primire a Urgenţelor cu şoc hipoanabolic, traumatism cranio-cerebral acut, traumatism toraco-adbominal şi suspect de ruptură de splină. „A fost internat de urgenţă la secţia chirurgie şi s-a intervenit chirurgical, dar în ciuda eforturilor depuse de medici, tânărul a decedat în jurul orei 05.00 dimineaţa", a declarat Gabriela Remeş, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean.

Bistriţa: O lovitură de pumn în ficat i-a pus capăt vieţii tânărului ucis sâmbătă noaptea

Tânărul suspectat că l-a ucis pe Paul Rus arestat 29 de zile

Poliţiştii au găsit un suspect pe care îl anchetează pentru lovituri cauzatoare de moarte. „Din primele cercetări efectuate, s-a stabilit că în urma unei altercaţii spontane petrecută la un bar pe strada Subcetate din Bistriţa, bărbatul a fost împins de către Alexandru S. de 29 ani din Bistriţa şi a căzut într-un şanţ. În cauză  se efectuează cercetări sub directa îndrumare a procurorului criminalist sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovituri cauzatoare de moarte", se arată într-un comunicat de presă al IPJ.

UPDATE:

Procurorul criminalist care anchetează cazul nu a dispus încă luarea măsurii de arest preventiv pentru tânărul suspectat că ar fi autorul faptei până la primirea rezultatelor necropsiei de la Institutul de Medicină Legală.

Mai multe pentru tine:
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Pe angajați la Palat îi saluta: ”Neața, imbecililor!”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Dezbatere aprinsă pe internet: O ducem mai bine ca acum 10 – 20 de ani?