Un campion la atelaje a fost atacat de propriul cal, înainte de o etapă a campionatului naţional. Animalul l-a muşcat pe jocheu de faţă şi ureche

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rakoczi Gergo, unul dintre cei mai buni jochei din ţara noastră, a fost atacat în cursul zilei de joi, de propriul său cal. Acesta era prezent la Herghelia Beclean, care găzduieşte o etapă a Campionatului Naţional de Atelaje. Incidentul a avut loc în timpul vizitei medicale, animalul muşcându-l pe sportiv de faţă şi fiind la un pas să-l calce în picioare.

Neobişnuitul incident a avut loc joi, în jurul orei 15:00, la Herghelia Beclean. Acolo are loc zilele acestea o etapă a Campionatului Naţional de Atelaje. Victima a fost tocmai un sportiv, care era prezent cu calul său la vizita medicală dinaintea competiţiei.

Este vorba despre Rakoczi Gergo, unul dintre cei mai buni jochei din ţara noastră, care a fost campion naţional de 6 ori consecutiv. Nimeni nu-şi explică ce l-a determinat pe animal să reacţioneze aşa, mai ales că Rakoczi Gergo era un sportiv experimentat şi era falimiarizat cu calul respectiv.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Bistriţa, Marius Rus, la faţa locului a intervenit un echipaj de prim ajutor SMURD, care a găsit un bărbat de 32 de ani conştient, cu un traumatism cranio-cerebral şi unul cranio-facial.

În primă fază, acesta a fost transportat la Spitalul Orăşenesc Beclean, de unde, ulterior a fost transportat cu un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean la Clinica de Chirurgie Maxilo-Facială din Cluj-Napoca, unde este şi în prezent internat. 

„Eram foarte aproape de acel loc, am văzut un om căzut jos şi am ştiut că sunt probleme, dar nu ştiam că e vorba despre Rakoczi Gergo. Un accident la care nu se aştepta nimeni şi care a avut loc în timpul vizitei medicale. Calul era ţinut de frâu, dar, din senin, l-a trântit jos pe marele campion Rakoczi Gergo, după care a început să îl calce şi să îl muşte, prinzându-l de mandibulă şi de ureche. Au sărit ceilalţi în ajutor, noroc că erau acolo, l-au scos afară, după care a venit salvarea”, a declarat pentru propolitica.ro, administratorul Hergheliei Beclean, Traian Lăpuşte. 

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța